Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un nou calendar în care firmele sunt obligate să utilizeze case de marcat cu jurnal electronic

Casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 doar pentru firmele mijlocii şi mari, iar cele mici vor trebui să se conformeze acestei obligaţii din 1 august 2018, a decis, miercuri, Executivul.

Un nou calendar în care firmele sunt obligate să utilizeze case de marcat cu jurnal electronic
Comentează 0

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari şi mijlocii, însă se menţine termenul pentru contribuabilii mici şi, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018. Măsurile au fost stabilite printr-o Ordonanţă adoptată miercuri în şedinţa de Guvern.

Astfel, pentru utilizarea exclusivă a caselor de marcat cu jurnal electronic se introduce un termen comun, 1 iunie 2018, atât pentru firmele mari, cât şi pentru cele mijlocii, decalat faţă de termenele prevăzute în prezent de lege, 1 ianuarie 2018 pentru firmele mari, respectiv 1 aprilie 2018 pentru firmele mijlocii.

”Modificarea are scopul să ducă la evitarea eventualelor dificultăţi care pot să apară în dotarea contribuabililor cu noile aparate de marcat, de exemplu, indisponibilitatea, la data limită prevăzută de lege pentru dotarea unei categorii de contribuabili, a unor modele de aparate specifice activităţilor desfăşurate de aceştia. Data la care se va interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă pe suport de hârtie va coincide cu data limită la care utilizatorii au obligaţia să se doteze cu noile aparate de marcat, respectiv 1 august 2018, comparativ cu 1 octombrie 2017, termen prevăzut de legislaţia în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă.

Citeste mai mult pe mediafax.ro


Scrie un comentariu

trimite