Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un angajat de la Finanțe a murit lovit de o mașină scăpată de sub control

Sfârșit tragic pentru un angajat de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad. Alexandru Adrian Gali, în vârstă de 39 de ani, a fost lovit de o mașină scăpată de sub control.

Un angajat de la Finanțe a murit lovit de o mașină scăpată de sub control
Comentează 0

Bărbatul plecase de dimineață cu bicicleta pentru a face sport, însoțit de un prieten, cei doi pedalând pe drumul dintre Zimand și Sântana (DJ791). La un moment dat, Alexandru Adrian Gali a coborât de pe bicicletă și a stat pe marginea drumului. S-a oprit, însă, în locul nepotrivit și la momentul nepotrivit, pentru că o mașină scăpată de sub control l-a lovit în plin.

„Un bărbat de 37 de ani din Sântana, în timp ce conducea un autoturism pe DJ791, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, acroşând un bărbat de 39 de ani. Victima, în calitate de pieton, se deplasa pe marginea carosabilului, iar în urma impactului a decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Lorena Pîrvulescu.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă pe numele șoferului. Acesta a fost testat cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind negativ.

Alexandru Adrian Gali lucra la serviciul de colectare venituri din cadrul AJFP Arad. În urma sa au rămas o soție și o fetiță de opt ani.

FOTO: Facebook

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite