Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Proiectul „Donator de fapte bune” în sprijinul familiilor nevoiaşe

„Donator de fapte bune” este proiectul iniţiat de tânărul voluntar, Valentin Căldăraş, care vine în sprijinul familiilor nevoiaşe. Acesta alături de mai mulţi voluntari au găsit sponsori şi au …

Comentează 0

#STĂMACASĂ: Noi imagini surprinse prin oraș

Deși starea de urgență se apropie de sfărșit, pericolul reprezentat de coronavirus nu a trecut. De altfel, din 15 mai va fi instituită starea de alertă, iar unele restricții vor continua să fie impuse de autorități.

Comentează 0

Câți pacienți s-au vindecat până acum de COVID-19 la Arad

Conducerea Spitalului Județen anunță că alți 19 pacienți au scăpat, zilele acestea, de coronavirus.

Comentează 0

Trei bărbaţi cercetaţi penal pentru violenţă în familie

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis, ieri, două ordine de protecție provizorii. Un ordin a fost emis pe numele unui bărbat de 36 de ani, din județul Iași, care și-ar fi agresat concubina într-un imobil de …

Comentează 3

Centura de Est - la transparență

Un proiect de hotărâre de consiliu care vizează lucrările ce urmează să fie efectuate la Centura de Est a municipiului a fost afișat, începând de astăzi, la transparență, la intararea în Primăria …

Comentează 3

Gheorghe Falcă: „România are nevoie de o strategie energetică clară dacă vrem să fim unul dintre câștigătorii Acordului Verde European”

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, susține că România are nevoie de o strategie energetică clară dacă vrea să fie unul dintre câștigătorii Acordului Verde European.

Comentează 0

Acțiuni împtriva coronavirusului în județul Arad

INFORMARE DE PRESĂ La nivelul Județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora …

Comentează 0

„Alerga un copac mai repede decât mine” la Arad

Un bărbat în vârstă de 61 de ani care s-a urcat băut la volan a provocat un accident pe strada Amurgului. Cel mai probabil din cauza alcoolului, acesta nu a văzut un pom care se afla pe marginea drumului şi pe …

Comentează 0

Urmărit internaţional prins la Arad

Un arădean în vârstă de 34 de ani care a fost dat în urmărire internaţională de către autorităţile franceze, a fost reţinut de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale la data de …

Comentează 0

Trei tineri beţi s-au ales cu dosare penale după ce au rupt mai multe oglinzi auto

Trei tineri arădeni care au rupt oglinzile mai mulotr maşini s-au ales cu dosare penale pe numele lor. Victime le-au căzut câteva maşini de pe Aleea Saturn. Poliţiştii care i-au prins au stabilit că aceştia se aflau …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?

Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …

Comentează

Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?

Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …

Comentează

Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI

12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.

Comentează

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează