Ultimele stiri
Imagini spectaculoase cu noile tramvaie din Arad
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a postat mai multe imagini cu noul tramvai care va circula pe străzile Aradului. Este vorba de modelul Imperio Civitas care este îmbrăcat în culorile alb şi roşu. „Un …
România, pe locul 10 în Europa la consumul de alcool pur. Un român consumă anual 11 litri de alcool pur
Românii sunt băutori şi nu prea. Cel puţin aşa arată topul european realizat de OMS, potrivit căruia ţara noastră se află abia pe locul 10 la consumul de alcool pur.
Prinși în flagrant la braconaj, au fugit de polițiști dar s-au răsturnat cu mașina în afara șoselei
Azi-noapte, polițiștii orașului Chișineu-Criș împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și pădurari din cadrul AJVPS Arad au efectuat o acțiune pe fondul de vânătoare nr.19 …
Parcul în construcție din Micălaca zona 300 este un model de dezvoltare pentru Arad
Prinde contur unul dintre proiectele frumoase ale Aradului, prin care un spațiu cu mare potențial, dar nevalorificat, de pe Malul Mureșului este transformat într-un parc modern. Deputatul Sergiu Bîlcea, …
Legea consumatorului vulnerabil a fost modificată. Până când pot depune românii cererile pentru ajutoarele la încălzire
Legea consumatorului vulnerabil, cea care îi ajută pe români să obţină ajutor de la stat pentru încălzire şi energie, a fost modificată. Potrivit noilor prevederi, termenul limită de 20 noiembrie …
Care sunt zonele din municipiu preferate de oamenii fără adăpost şi ce fac autorităţile
Noi acțiuni de depistare și identificare a persoanelor fără adăpost din municipiu au avut loc, în ultimele două săptămâni, în echipe comune ale structurilor de ordine publică ale Direcției Generale …
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia - 41 de persoane au fost evacuate de urgență
Încă un spital din România a luat foc. De data aceasta este vorba de Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Timiș. 41 de persoane au fost evacuate.
FABRICA MASCHIO GASPARDO ROMÂNIA ȘI-A MĂRIT CAPACITATEA DE PRODUCȚIE CU 20%
Cel mai mare producător local de utilaje agricole, Maschio Gaspardo România, și-a mărit cu 20% capacitatea de producție de la fabrica din Chișineu Criș (județul Arad). Suprafața fabricii ajunge acum la aproximativ …
ÎNGROZITOR: Zeci de morţi într-un autocar care a luat foc în Bulgaria (FOTO şi VIDEO)
46 de oameni au murit după ce autocarul în care se aflau a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei, anunță autoritățile locale, citate de BBC, informează digi24.ro.
Incendiu la Atrium Mall Arad
În seara zilei de luni, 22 noiembrie în jurul orei 20,30 vestiarul firmei de curatenie a făcut scurt circuit un aparat de climatizare care era pornit pe modul " incălzire". Incendiul a fost stins …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











