Un nou meci, un nou egal: U. Cluj – UTA 1-1
Al doilea meci al turului vinre cu un nou egal pentru Bătrâna Doamnă, care face un 1-1 pe Cluj Arena, în compania Universității Cluj. Dacă prima repriză, când UTA marchează o singură dată, putea fi „câștigată” lejer de arădeni la cel puțin două goluri diferență, repriza secundă lucrurile se schimbă și arădenii au noroc că încasează doar un singur gol.

După o primă repriză frumoasă, cu ocazii la ambele porți, UTA intră la cabine cu avantaj de un gol, deși dacă ar fi putut foarte ușor marca încă o dată în minutele de prelungire.
Prima ocazie se înregistrează în min. 8 și aparține oaspeților. Pospelov lovește puternic balonul, cu capul, balonul trimis de Alin Roman din lovitură liberă, dar nu reușește să nimerească cadrul porții. Nouă minute mai târziu, este rândul clujenilor să treacă pe lângă deschiderea scorului. Macalou îi trimite lui Lukic, însă acesta nu ajunge la întâlnirea cu balonul. În min. 21, Costache care îl descjide în dreapta pe Zsori, dar vârful arădean trage din unghi în plasa laterală. În min. 29, Alex Chipciu îi trimite lui Dan Nistor în careul arădenilor, însă balonul expediat de decar lovește transversala. Vine însă min. 30, când Daniel Daniel Zsori a deschis scorul, cu un șut violent sub transversală, din interiorul careului. Asta, după ce Van Durmen îl deschide în dreapta pe Țuțu, care centrează excelent în 11 metri, Costache reia din voleu spre centrul porții, iar portaru Lefter respinge doar până la atacantul UTA-ei, care este necruțător. De altfel, elevii lui Mihalcea puteau marca din nou, în min. 45+2, când Costache pasează bine pentru Tzionis, care reia din prima, dar portarul șepcilor roșii este la post și respinge.
Gazdele preiau inițiativa după pauză
Nemulțumit de jocul echipei sale, Neluțu Sabău face trei schimbări la pauză și reușește să impulsioneze jocul șepcilor roșii. Prima ocazie pentru clujeni vine în min. 47, când Thiam trage puternic, din unghi, dar Iliev respinge în corner. Chipciu își încearcă și el șutul, câteva minute mai târziu, însă portarul Bătrânei Doamne este la post. Gazdele aveau însă să marcheze în min. 57, după o lovitură liberă executată magistral de Dan Nistor, care centrează în careu pentru Capradossi, acesta din urmă reluând cu capul în stânga lui Iliev. Costache trece și el pe lângă gol, în min.60, după o pasă primită de la Țuțu, iar gazdele ratează prin Thiam (min.83) și Atanas Trică (min.89). De asemenea, în min. 90+3, clujenii trec pe lângă golul de 2-1, în urma unei faze plecate de la o centrare a lui Nistor, însă fostul utist Fabry reia peste poartă de la marginea careului mic.
Una peste alta, punctul obținut la Cluj este mai mult decât binevenit pentru clubul arădean, care la fel cum ne-a obișnuit an de an de la revenirea în prima ligă, are la început de sezon o echipă în reconstrucție.
Echipele trimise pe teren
În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Ioan Ovidiu Sabău, respectiv Adrian Mihalcea.
U. Cluj: Lefter – Artean (Silva), Capradossi (Codrea), Cristea, Chipciu – Bic (Drammeh), Murgia (Fabry), Nistor – Macalou, Lukic (A. Trică), Thiam. Rezerve: Gertmonas – Chirilă, Chinteș, Gomes Silva, Codrea, Drammeh, Simion, Fabry, Al. Bota, Barstan, A. Trică.
UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula – Ov. Popescu (Benga), Van Durmen – Costache, Al. Roman (Fl. Iacob), Tzionis (Mino Sota) – Zsori (Hrezdac). Rezerve: Gorcea – Fl. Iacob, Benga, Mino Sota, Țăroi, Matei, Hodoșan, Danciu, Hrezdac.
Partida a fost condusă la centru de Viorel Adrian Cojocaru, ajutat la cele două tușe de Daniel Mitruți și Marius Marchidanu, arbitru de rezervă fiind Marius Omuț, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Rareș Vidican și Ferencz Tunyogi, observatori fiind Ioan Onicaș (FRF) și Ioan Mironaș (LPF).
Sursa foto: Facebook UTA Arad