Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Transportul public, o prioritate pentru consilierii liberali arădeni!

Transportul în comun beneficiază de o atenție deosebită din partea echipei consilierilor liberali, fiind una dintre activitățile care a fost susținută substanțial prin alocările bugetare, planul de atragere a fondurilor europene și strategia de dezvoltare a Companiei de Transport Public.

Transportul public, o prioritate pentru consilierii liberali arădeni!
Comentează 0

Ca urmare a măsurilor întreprinse, în acest moment ne putem bucura de o flotă de autobuze electrice și tramvaie noi, care au ridicat calitatea transportului public în municipiul Arad. Sunt în circulație 24 de tramvaie noi, zece de capacitate mare și 14 de capacitate medie, urmând ca în acest an producătorul arădean să mai livreze patru tramvaie, trei de capacitate medie și unul de capacitate mare. Totodată, pe străzile municipiului nostru circulă zece autobuze electrice, care au fost foarte bine primite de publicul călător.

Conform consilierului Doru Găman, prezent astăzi la conferința de presă a Partidului Naional Liberal, planul de achiziție pentru tramvaie are ca obiectiv completarea parcului CTP cu încă 25 de tramvaie noi, care să satisfacă astfel nevoia completă de transport urban cu tramvaiul în municipiul Arad. „Finanțarea pentru acest proiect este prevăzută din PNRR, Programul Regional de Dezvoltare Vest și din bugetul local, urmând să fie pus în aplicare în următorii cinci ani. Privitor la aceste achiziții de mijloace noi de transport, amintesc despre cele şase tramvaie mari și patru microbuze electrice care vor fi finanțate din PNRR, cu o sumă totală de peste 13 mil euro”, susţine Doru Gaman.

De menţionat că sunt pregătite documentațiile pentru depunerea cererilor de finanțare la ADR Vest, în cadrul Programului Regional de Dezvoltare, Aradul având alocată o sumă de peste 20 mil euro pentru mobilitate urbană, bani ce vor fi investiți pentru cumpărarea de tramvaie noi și refacerea unor linii din cartierele Aradului.

În ce privește refacerea liniilor de tramvai, susținem două proiecte, în două cartiere mari ale municipiului nostru, respectiv în Vlaicu și Micălaca. Sunt pregătite pentru depunere spre finanțare proiectele de refacere a liniei de tramvai din zona Făt Frumos, precum și două tronsoane din Micălaca, zona Podgoria – Calu Bălan și zona 300”, a mai spus consilierul PNL.

În cadrul aceleiași conferințe, liberalii au transmis că susțin și un proiect de amenajare, la Compania de Transport Public, a unui sistem de panouri fotovoltaice, care să producă cca 80% din energia electrică necesară funcționării tramvaielor și autobuzelor electrice.

Totodată, pentru a stimula publicul călător să folosească mijloacele de transport în comun, echipa consilierilor liberali a inițiat un proiect de hotărâre prin care se propune gratuitatea transportului în comun pentru ziua de vineri – „Vinerea verde”.  

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite