Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tradiţia continuă la Macea: Festivalul Părădăicilor a ajuns la a XIII-a ediție (FOTO)

În acest sfârșit de săptămână, la Macea, se desfășoară cea de a XIII-a ediție a Festivalului Părădăicilor, un eveniment devenit deja tradițional. Festivalul se desfășoară pe parcursul a trei zile – 7,8 și 9 iulie – și are mai mult puncte de atracție. Vineri este programat un concurs de pescuit sportiv, iar sâmbăta este dedicată celor mici – activități interactive pentru copii, culturii – pe aleea poeților din Parcul Botanic, respectiv seniorilor – prin organizarea unui retro party. Duminica este dedicată expozanților, care vor prezenta produse din județul Arad, cu precădere cele din Macea. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric de excepție.

Tradiţia continuă la Macea: Festivalul Părădăicilor a ajuns la a XIII-a ediție (FOTO)
Comentează 0

„Ca la fiecare ediție, suntem implicați în organizarea Festivalului Părădăicilor de la Macea, unul dintre cele mai frumoase evenimente tradiționale din județ, care pune în valoare spiritul gospodăresc, tradiția legumiculturii arădene, respectiv un bazin agricol care are relevanță și la scară națională. Vreau să felicit organizatorii, dar în egală măsură doresc să felicit și producătorii măceni care au reușit cu multă muncă să realizeze un brand al comunei original”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La rândul său, Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea, a subliniat că „acest Festival nu reprezintă doar ocazia de a ne delecta cu sănătoasele și delicioasele roșii, ci și un prilej de a celebra valorile noastre comune. Macea este binecuvântată cu terenuri fertile, ideale pentru cultivarea legumelor și a fructelor. Roșiile noastre sunt recunoscute și apreciate pentru gustul și prospețimea lor. Festivalul Părădăicilor reprezintă un moment de bucurie și recunoaștere pentru agricultorii noștri, care depun eforturi susținute pentru a cultiva aceste roșii de calitate superioară”. De asemenea, Ciprian Otlăcan a apreciat implicarea Consiliului Județean în modernizarea drumurilor care duc la Macea. „Toate drumurile care vin înspre comuna Macea sunt modernizate: dinspre Curtici, Socodor, Dorobanți, Șimand și Grăniceri”, a completat primarul comunei Macea.

Programul festivalului

Festivalul Părădăicilor de la Macea se va desfășura după următorul program:

Vineri, 7 iulie

8.00-13.00: Concurs de pescuit la balta Macea;

Sâmbătă, 8 iulie

14.00-17.00: Activităţi interactive pentru copii derulate de către voluntarii comunei Macea – Parcul Central Macea;

17.00-19.00: Festivalul Părădăicilor – După-masă culturală. Aleea poeților din Grădina Botanică;

20.00 Retro Party –Platoul Căminului Cultural Macea;

Duminică, 9 iulie

13.00-23.00: Festivalul Părădăicilor în expoziție. Expoziția produselor tradiționale ale județului Arad şi a părădăicilor mǎcene - producători locali;

14.00-23.00: Festivalul Părădăicilor în cântec;

Soliști: Tinu Vereșezan, Alexandru Pop, Gabi Bârsăuan, Cristian Fodor, Borugă Andrei și formația, Gabriel Stoica, Bodonea Silvana, Marisa Ranta, Oana Florina Stana, Maria Stan Toma.

Ansambluri și formații: Ansamblul de copii al Căminului Cultural Macea, Ansamblul Cununița U.V.V.G - Sântana-Arad, Formaţia de dansuri Veteranii din Arad, Taraful de la Macea, Grupul vocal Moții din Ociu (Hunedoara)

În încheierea festivalului se va organiza un foc de artificii.

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite