Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Studenţii încep azi cursurile. Iohannis, la festivitatea de deschidere de la Timișoara

Noul an universitar începe luni, 3 octombrie: printre modificările acestui an universitar se numără introducerea a 35 de noi specializări şi programe de studii universitare de licenţă în 22 de universităţi de stat.

Studenţii încep azi cursurile. Iohannis, la festivitatea de deschidere de la Timișoara
Comentează 0

Festivităţi de deschidere au loc în toate universităţile din ţară, preşedintele Klaus Iohannis urmând să meargă la ceremonia de la Universitatea de Vest din Timişoara. Premierul Dacian Ciloș va fi prezent la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Preşedintele Klaus Iohannis va merge, luni, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, unde va participa apoi la o dezbatere cu membrii comunităţii academice din Timişoara. Şi ministrul Educaţiei Naţionale, Mircea Dumitru, va merge la deschiderea anului universitar la Universitatea de Vest din Timişioara, în timp ce premierul Dacian Cioloş va lua parte la ceremonia de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca.

Printre modificările acestui an universitar se numără introducerea a 35 de noi specializări şi programe de studii universitare de licenţă în 22 de universităţi de stat, acreditate de ARACIS, iar pentru 59 de instituţii de învăţământ superior există modificări ale capacităţilor de şcolarizare pentru unele programe de studii.

Din acest an universitar, în Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare sunt introduse următoarele noi specializări: chimie farmaceutică, echipamente şi sisteme electronice militare, electronică - radioelectronică de aviaţie, media digitală, managementul sistemelor de supraveghere aeriană, leadership militar şi pedagogie socială.

Totodată, vor exista 64 programe de studii universitare de master noi la 31 de universităţi din sistemul naţional de învăţământ superior.

O altă noutate a acestui an universitar este că Ministerul Educaţiei a autorizat provizoriu şcolile doctorale care funcţionează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, urmând ca metodologia de autorizare provizorie, acreditare şi evaluare periodică a şcolilor doctorale, pe domenii, să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite