Vremea Romania, Arad 12°C

Stiri Arad

Comunicat Serviciul SMURD NădlacComunicat

În  data de 7 august 2018, președintele U.D.S.C.R , domnul Adrian Miroslav Merka, a transmis mai multe adrese Prim-ministrului României, Ministrului Afacerilor Interne, Ministrului Sănătății și Secretarului de Stat pentru Situații de urgență din cadrul Ministerului de Interne, prin care a solicitat sprijinul acestora in vederea rezolvării situației critice a serviciului Smurd din Orașul Nădlac, care din lipsa fondurilor va fi nevoit sa își întrerupă activitatea.

Comunicat Serviciul SMURD NădlacComunicat
Comentează 0


Dorim să precizăm că în anul 2017 unitatea SMURD Nădlac a avut 1110 intervenții, de la începutul anului 2018 și până în prezent SMURD Nădlac a avut 329 de intervenții, cu mențiunea că activitatea acesteia a fost suspendată 66 de zile, iar de când și-a început activitatea - din 2010 până în prezent – 6.395 de intervenții. Întreruperea activității acestui serviciu ar însemna punerea în pericol a vieții oamenilor din Orașul Nădlac, a celor care locuiesc în  jurul orașului precum și a celor care vor fi implicați în accidente rutiere pe autostrada A1 din raza  orașului Nădlac.


Domnul președinte U.D.S.C.R. consideră că aceasta nu este o problemă doar a comunității slovace din orașul Nădlac ci este o problemă a tuturor cetățenilor din acea zonă iar aceștia au dreptul să  beneficieze de suportul statului pentru a avea acces la serviciile medicale de urgență la fel ca toți cetățenii României. Numeroasele solicitări care au fost soluționate de către serviciul de urgență Nădlac în ultimii ani credem că obligă toți decidenții să facă un efort comun în rezolvarea cât mai urgentă a acestei probleme deosebite.

Preşedintele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România

Adrian Miroslav Merka
 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite