Sebișul, sub lupa Poliției: peste 350 de persoane și vehicule verificate în doar cinci ore (FOTO)
Ultima zi a lunii ianuarie a fost zi de razie la Sebiș.Polițiștii de la Poliția Orașului, împreună cu cei ai secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat o acțiune de amploare în zonele cu risc criminogen. Scopul intervenției a fost prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice și reducerea riscului rutier.
La activități au participat echipaje din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor, precum și polițiști din Ineu, secțiile rurale 5 Ineu și 6 Gurahonț. Acțiunea a fost sprijinită și de un reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
În cadrul controalelor, au fost verificate 164 de autovehicule și legitimate 194 de persoane. De asemenea, polițiștii au controlat 23 de societăți comerciale, iar 6 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări suplimentare.
Au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 58.600 de lei, majoritatea pentru nerespectarea legislației rutiere. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat și o infracțiune la regimul rutier.
În urma verificărilor, au fost ridicate sume de bani – 605 lei și 50 de euro – în vederea continuării cercetărilor, iar 1,5 metri cubi de material lemnos, în valoare de 250 de lei, au fost indisponibilizați.


















