Cautare: COVID-19
Sergiu Bîlcea: „Armata a adus primele 150 de paturi în spitalul de campanie de la Expo” (FOTO)
Muncitorii care lucrează la finalizarea spitalului de campanie de la Expo au intrat în linie dreaptă. De altfel, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad desemnat să se ocupe din punct de vedere …
Locuitorii din Vladimirescu primesc măști, mănuși și declarații pe proprie răspundere (FOTO)
Primăria din Vladimirescu împarte locuitorilor comunei, pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste această perioadă de pandemie, măști de protecție, mănuși și declarații pe proprie răspundere.
O nouă ședință CLM de îndată: potrivit autorităților locale, două puncte de pe ordinea de zi erau prioritare
Consilierii locali s-au reunit, astăzi, în ședință extraordinară de îndată. Din cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi, două au fost prioritare: schimbarea destinației unor imobile aflate în …
339 de arădeni au fost depistați că au coronavirus
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.078 de persoane care nu au …
România raportează 392 decese provocate de coronavirus
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, alți cinci români au murit astăzi din cauza coronavirusului. Astfel bilanțul deceselor ajunge la 392.
Nelu Tătaru anunță încă ”două sezoane” de coronavirus. Toate spitalele devin suport pentru COVID
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la un post TV, că românii trebuie să se obișnuiască să conviețuiască încă „două sezoane” cu virusul.
ALARMANT: România, pe urmele Spaniei și Italiei! 13% din totalul cazurilor de infecție cu COVID-19 sunt CADRE MEDICALE
România, pe urmele Spaniei și Italiei! Numărul infectărilor în rândul cadrelor medicale din România crește alarmant. A ajuns la cele înregistrate în Spania și Italia în urmă cu …
Bilanț tulburător în Italia: Aproape 3.000 de vârstnici din aziluri au murit din cauza coronavirusului
Peste 6.000 de vârstnici au murit în căminele de bătrâni din Italia în ultimele trei luni. Aproape 40% dintre aceștia aveau simptome specifice coronavirusului.
Soluția ingenioasă prin care SUA vrea să oprească răspândirea COVID-19: "Este o operaţiune foarte eficientă"
Fostul tenisman american Patrick McEnroe, care s-a vindecat de coronavirus, a lăudat, sâmbătă, eficienţa operaţiunilor de testare în maşină de la New York, relatează Reuters.
Campanie ARQ: #STĂMACASĂ / UPDATE: Imagini noi din municipiu
Autoritățile au impus, începând de miercuri, 25 martie, ora 12, un regim dur de izolare pentru români, pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19. Rostul acestor măsuri trebuie văzut în …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …











