Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Scriitorii povestesc capodopere”: Sever Voinescu și Petre Guran la Moise Nicoară

Miercuri 13 aprilie, de la ora 12.00, sala festivă a Colegiului Național Moise Nicoară va fi gazda primei întâlniri publice din seria „Scriitorii povestesc capodopere". Invitatul acestui eveniment este redactorul-șef al revistei Dilema veche, Sever Voinescu, acesta alegând să „povestească" elevilor (și nu numai, evenimentele programului fiind deschise publicului larg) Revizorul lui Gogol.

„Scriitorii povestesc capodopere”: Sever Voinescu și Petre Guran la Moise Nicoară
Comentează 0

„Nu există un timp mai potrivit să (re)citim «Revizorul» lui Gogol decît acesta! O piesă de teatru despre cruzime, corupție, prostie și despre sufletul slav scrisă de un autor genial, ucrainean rusofil, de la mijlocul veacului al XIX-lea. O capodoperă în care vedem întreaga comedie a lumii în care trăim, de care rîdem și ne îngrozim în același timp." - Sever Voinescu.

 Sever Voinescu este jurist, diplomat și jurnalist. Licențiat în drept al Universității Bucureşti. Consilier al Secretarului General al Guvernului (1997), Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe (1998-2000), Consul General al României la Chicago, SUA (2000-2003). Membru al grupului adunat în jurul redacției Dilema - denumită mai apoi Dilema Veche, Sever Voinescu este una din vocile aparte ale jurnalismului cultural românesc. Dupa 2006, publică în revista „22”. În prezent este redactor-șef al revistei Dilema veche și realizator al unei emisiuni, Europa christiana, la Trinitas TV.

Joi 14 aprilie, de la ora 11.00, aceeași sală festivă de la Moise Nicoară va găzdui conferița istoricului Petre Guran despre capodopera de arhitectură și artă sacră Hagia Sophia.

„Clădire simbol a creștinismului răsăritean, Aya Sofia, în pronunțare turcă, nu mai este de jumătate de mileniu biserică și totuși continuă să domine imaginarul ortodoxiei și să inspire arta și arhitectura din țările ortodoxe, după ce a marcat arhitectura Imperiului otoman. Catedrala ortodoxă din Sibiu dar și alte câteva biserici din Ardeal, precum și catedralele naționale din Sofia și Belgrad sunt cvasi-copii ale Sfintei Sofia. Ce ne comunică acest succes de imagine în secolul XX?" - Petre Guran.

Petre Guran este cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, doctor în istoria civilizaţiilor (2003) la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales, Paris; autor al volumelor Rendre la couronne au Christ. Etude sur la fin de l'idée impériale byzantine (Herlo Verlag, 2021) ; Biserica în cetate. Studii de ecleziologie ortodoxă (București, 2014) și a peste 40 de studii în limbile engleză și franceză dedicate antropologiei faptului religios şi istoriei intelectuale a formelor de putere în lumea bizantină, antică și medievală, co-autor la Oxford History of Historical Writing și Oxford History of Late Antiquity; numeroase studii, articole şi recenzii în română, pe teme de istorie, arhitectură și religie; fost director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chișinău, fellow al Center for Hellenic Studies, Princeton University, fellow NEC. Coordonator al volumelor Constantin Brâncoveanu et le monde de l'Orthodoxie, editura Academiei, 2015; Héritages de Byzance en Europe du Sud-Est aux époques moderne et contemporaine, ouvrage édité par Olivier Delouis, Anne Couderc et Petre Guran, École française d'Athènes, Mondes Méditerranéens et Balkaniques, 2013 Impăratul hagiograf. Cultul sfinţilor şi monarhia bizantină şi post-bizantină, New Europe College, 2001; autor al proiectului de educație alternativă Școala de la Bunești.

„Scriitorii povestesc capodopere este un proiect inițiat cu mulți ani în urmă și care, după ce a organizat mai multe întâlniri sporadice cu scriitori importanți precum Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Eugen Istodor ș.a., a reușit să implementeze în ultimele două ediții (2019, 2021) un program mult mai coagulat într-un format pe cât de simplu, pe atât de ofertant: un scriitor (în sens larg, de om care are exercițiului scrisului pentru public, nu neapărat beletrist) prezintă/recomandă o capodoperă (nu neapărat literară). Au fost recomandate nu doar cărți fundamentale, dar și lucrări de artă plastică, de arhitectură, filme etc. Alți invitați «povestitori» au fost, la ultimele două ediții: Adrian Papahagi, Mircea Mihăieș, Dan Coman, Adriana Babeți, Radu Vancu, Vida Gábor, Philip O Ceallaigh  ș.a. În 2022, proiectul se bucură de generozitatea unor parteneri de cursă lungă: Fundația Alber și Centrul Municipal de Cultură Arad” - Cătălin Lazurca, GMMC.

Pentru ediția din 2022 a programului, alți invitați confirmați sunt: scriitoarea Simona Popescu, artistul plastic Călin Dan, scriitoarea și profesoara de literatură comparată Adriana Babeți, pianista Ana Silvestru, scriitoarea Márton Evelin, regizorul Cristi Puiu, scriitorul și arheologul Cătălin Pavel.

Toate evenimentele proiectului vor fi înregistrate și postate online pe canalul Youtube al organizatorului: GMMC / Scriitorii povestesc capodopere – YouTube  

Scriitorii povestesc capodopere este un proiect inițiat și organizat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC)

Finanțatori: Fundația Alber și Centrul Municipal de Cultură Arad

Partener: Colegiul Național Moise Nicoară Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite