Vremea Romania, Arad -1°C

Stiri Arad

SCANDALUL APĂ-CANAL | Țolea și Bănățean se bat în declarații, iar Prefectura intră în joc cu o acțiune în instanță

Conducerea Consiliului Județean se confruntă cu o piedică importantă în demersurile inițiate pentru schimbarea conducerii Companiei de Apă, după ce Prefectura s-a implicat și a atacat în instanță o hotărâre a aleșilor județeni.

SCANDALUL APĂ-CANAL | Țolea și Bănățean se bat în declarații, iar Prefectura intră în joc cu o acțiune în instanță
Comentează 0

Președintele interimar al CJ, Adrian Ţolea, a anunțat că Prefectura a atacat în contencios administrativ Hotărârea 299/22.12.2015, care viza schimbarea formei de administrare a S.C. Compania de Apă Arad S.A. din sistem unitar, în sistem dualist.

În paralel, şi CJ a acţionat în instanţă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal, pentru că aceasta din urmă nu a dat avizul consultativ de schimbare a formei de administrare.

„Constat că interesele transpartinice în ceea ce priveşte Compania de Apă sunt completate de domnul prefect, Cosmin Pribac, de doamna subprefect, şi practic de Instituţia Prefectului în ansamblul său. În opinia mea, este o depăşire a competenţelor pe care le are Prefectura. Instituţia trebuie să se ocupe de legalitatea hotărârilor, nu de oportunitatea acestora. Oportunitatea o hotărăşte Consiliul Judeţean Arad”, a declarat Țolea.

Acesta a precizat că, în urma acțiunii Prefecturii, hotărârea consilierilor județeni se suspendă, până la judecarea în instanţa de contencios, care poate însemna luni de zile.

Ţolea spune că această tergiversare înseamnă păstrarea unei conduceri costisitoare la Compania de Apă, formată din șapte directori.

„Ca să fim bine înţeleşi, atât cei șapte directori, în frunte cu domnul Bănăţean, cât şi consiliul de administraţie, condus de domnul Adrian Nedelciu, judecat pentru fapte de corupţie, vor rămâne la  conducere. Aceşti șapte directori, cu salarii  foarte mari, şi consiliul de administraţie condus de un domn trimis în judecată pentru fapte de corupţie, vor rămâne mai departe la conducere şi datorită domnului prefect, care în acest moment nu acţionează în interesul Aradului şi al arădenilor”, a adăugat șeful interimar al CJ.

Țolea, care își motivează acțiunile împotriva conducerii companiei și prin prețul mare al apei, spune că forţe din aproape tot spectrul politic au făcut tot ce au putut ca această schimbare să nu aibă loc.

”Acuzații multiple și tendențioase”

Pe de altă parte, ”urmare a acuzațiilor multiple și tendențioase”, conducerea Companiei de Apă a reacționat printr-un comunicat de presă, în care arată, între altele, că nu există pericolul pierderii fondurilor europene pentru întârzierea unor proiecte, după cum susținea anterior Țolea.

”Încă din luna martie 2015, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului împreună cu toţi beneficiarii proiectelor europene, inclusiv S.C. Compania de Apă Arad S.A., au evaluat riscul de depăşire a perioadei de implementare (termen iniţial 31.12.2015) şi în final, cu acordul Comisiei Europene, s-au semnat acte adiţionale pentru extinderea de timp, pe de o parte pentru lucrări care se vor termina la data de 30.06.2016 şi fazarea unor lucrări în proiectul POIM (Programul Operaţional Infrastructura Mare) cu finalizare în 2020”, precizează comunicatul.

Sursa citată mai arată că ”preţul apei şi tariful la canalizare nu pot fi scăzute deoarece la baza fundamentării acestora stau prevederile Contractului de Finanţare (semnat cu Comisia Europeană) şi a contractelor de împrumut (semnate cu băncile finanţatoare) pentru realizarea programelor din fondurile europene”.

 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite