Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Remiză cu gust de eşec pentru Sebiş. "Îmi pare rău că am pierdut cele două puncte"

Naţional Sebiş a avut parte de o deplasare dificilă în debutul oficial al lui 2016.

Remiză cu gust de eşec pentru Sebiş.
Comentează 0

Bancarii au jucat la Hunedoara, rezultatul final, 1-1, neputând fi considerat mulţumitor pentru niciuna dintre combatante, care s-au neutralizat reciproc în durmul spre primul loc al seriei a IV-a a Ligii a III-a. „Din punctul meu de  vedere, a fost un rezultat echitabil. Să nu uităm că a fost primul meci din acest retur pentru ambele echipe. Îmi pare rău că am pierdut cele două puncte. Nu ne mulțumește rezultatul, fiindcă am venit la Hunedoara cu gândul de a câștiga. Mergem înainte, ne pregătim să facem meciuri mai bune. Atâta timp cât avem șanse matematice la promovare ne vom bate pentru ea. Sunt mulți jucători noi, nu avem încă relațiile de joc dar cu toate astea am avut o posesie bună fără a ajunge, însă, la finalizare”, a spus antrenorul Sebişului, Adrian Neaga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite