Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Recepție oferită de europarlamentarul Gheorghe Falcă sub motto-ul ”Rolul elitelor arădene în înfăptuirea Marii Uniri”

Recepție oferită de europarlamentarul Gheorghe Falcă sub motto-ul ”Rolul elitelor arădene în înfăptuirea Marii Uniri”
Comentează 0

Cu prilejul apropiatei sărbători a Zilei Naționale a României europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă a oferit aseară o recepție în sala Marii Uniri de pe B-dul Revoluției, sub motto-ul ”Rolul elitelor arădene în înfăptuirea Marii Uniri”, reamintind cu această ocazie și despre reînfințarea în urmă cu 10 ani a ”Asociației Naționale Arădene pentru Cultura Poporului Român”:

”Ne obișnuim să sărbătorim împreună Marea Unire. Orașul acesta a făcut istorie prin oamenii săi, prin elita sa. Dumneavoastră faceți parte din elita actuală. Sunteți cei care clădiți în fiecare zi, cărămidă cu cărămidă, la ceea ce înseamnă mai valoros pentru orașul nostru. Prin acest titlu al conferinței vrem să ne întoarcem de fapt la cei care au fost înaintașii, dar să gândim și viitorul nostru. Sunt un om care de patru ani activez în Parlamentul European, am peste 2.500 de amendamente, 35 de rapoarte, care înseamnă conducerea unor legi, știu ce înseamnă viitorul Europei, iar noi trebuie să fim parte a acestui viitor. Înaintașii noștri au avut misiuni. Cine citește astăzi Proclamația de la Alba-Iulia o să-și dea seama ce profundă este această delcarație, ce deschisă, ce vizionară. Și lucrul acela s-a făcut cu oameni din Arad. Pun bazele, împreună cu Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu și cu subprefectul Doru Sinaci, la o asociație cu mari trăiri, cu evoluții și vrem ca astăzi să arătom respectul nostru unor oameni din comunitatea noastră. Evident, nu vom lua niciodată locul Primăriei, care întotdeauna dă distincții mari, nu vom lua locul universităților, dar noi, ca asociație, vrem să dăm un respect unor oameni pentru care avem o mare considerație”.

În continuare a fost decernat Ordinul ”Astra arădeană - 1863” preotului conferențiar universitar doctor Vasile Pop, preotului iconom stravrofor Gheorghe Gligor, magistratului doctor Horia Oprean și colonelului în rezervă Marcel Lucaci.

Galerie foto (126)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite