Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Razie în rândul transportatorilor de marfă (FOTO)

În ziua de 7 decembrie 2021, poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și în colaborare cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad au desfăşurat acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat. 

Razie în rândul transportatorilor de marfă (FOTO)
Comentează 0

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 172 de autovehicule, fiind aplicate 45 sancțiuni contravenționale în valoare totală de de 16.950 de lei, dintre care 34 sancțiuni în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, o sancțiune în baza O.G. 43/1997 privind depășirea masei maxime autorizate admise, 10 sancțiuni în baza altor acte normative în vigoare.

 De asemenea, au fost reținute două permise de conducere, unul pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză și a fost reținut 1 certificat de înmatriculare, totodată fiind dispusă măsura indisponibilizării unui autovehicul de transport marfă pentru depășirea masei maxime autorizate.

Recomandări:

  • deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de marfa de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
  • respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport marfă;
  • deținerea și valabilitatea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto RCA;
  • verificarea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
  • respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă;
  • utilizarea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, atat de către conducătorii auto cat și de pasageri
  • NU folosiți telefoanele mobile în timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispositive de tip ”mâini libere”
  • NU conduceți sub influența băuturilor alcoolice.

 

Galerie foto (4)


Scrie un comentariu

trimite