Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Proteste la colegiul „Moise Nicoară” pentru portarul dat afară

Elevii de la Colegiul „Moise Nicoară” din Arad au protestat astăzi de dragul portarului. Aceştia au declanşat un protest spontan în pauza mare, când au ieșit pe scări pentru a cere readucerea portarului pe post.

Proteste la colegiul „Moise Nicoară” pentru portarul dat afară
Comentează 0

Elevii au declarat că au aflat vestea plecării de pe facebook, unde portarul Roncea a postat un mesaj de rămas bun pentru elevi „Dragi elevi ai Colegiului Național Moise Nicoară, cu regret ţin să vă anunţ că în curând va trebui să ne despărţim..să nu fiţi trişti că nu voi mai fi printre voi, am fost onorat să fiu alături de voi..m-am bucurat de rezultatele voastre deosebite şi m-am întristat când vă vedeam supăraţi..a fost frumos, şi de aceea regretul meu este mare..ce să fac. Aşa sunt eu..!! Nu pot să fiu duşmanul vostru..voi aţi fost şi veţi rămâne prietenii mei mai mici, şi dacă îmi permiteţi, şi copiii mei…eu nu am vrut să vă simţiţi sub teroare…munca mea s-a bazat pe respect…şi sunt fericit că am reuşit să vă fac să înţelegeţi că sunt şi alte metode de a fi respectat şi ascultat…pentru moment doar atât..o seara liniştită şi frumoasă tuturor, dragilor..!!!” a scris Ion Dumitru Roncea pe facebook.

Elevii au postat și ei pe pagina de socializare mesaje, prin care spun că ţineau foarte mult la portar, fiind cel mai bun pe care l-au văzut şi că mergeau cu drag la şcoală.

Sursa adevarul.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite