Vremea Romania, Arad 3°C

Stiri Arad

Procurorul-șef interimar al DNA preia mandatul de la Laura Codruța Kovesi

Ceremonia de predare-primire a mandatului noului procuror-şef interimar al DNA are loc joi dimineață, la sediul DNA, prilej cu care vor avea loc şi declaraţii de presă, potrivit procurorului general Augustin Lazăr.

Procurorul-șef interimar al DNA preia mandatul de la Laura Codruța Kovesi
Comentează 1

Procurorul-şef Augustin Lazăr a delegat-o pe fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi la Parchetul General. Aceasta va avea funcţie de procuror, având atribuții privind implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2016 - 2020.

Laura Codruţa Kovesi nu va mai lucra la DIICOT Sibiu, așa cum arătau informațiile inițiale, ci va rămâne în lupta anticorupție, la Parchetul General.

"Urmare a deciziei Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la continuarea activității doamnei LAURA CODRUȚA KOVESI după revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, prin Ordinul nr. 1412 din data de 11 iulie 2018, a dispus delegarea acesteia în funcția procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018.

Având în vedere experiența profesională dobândită până în prezent, doamna procuror va avea atribuții privind implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2016 - 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 2016, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a corupției, precum și elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unităților de parchet, în conformitate cu obiectivele strategice și domeniile prioritare ale instituției, astfel cum sunt acestea exprimate în Stategia Ministerului Public pentru perioada 2016 – 2020", arată Ministerul Public, într-un comunicat.

Sursa

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite