Printr-un parastas la Bisericuța din Campusul Universitar, UVVG l-a comemorat pe Vasile Goldiș
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat parastasul anual în memoria lui Vasile Goldiș, patronul spiritual al instituției, personalitate marcantă a istoriei naționale și Corifeu al Marii Uniri, la 92 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba, oficiată într-un cadru intim, încărcat de emoție, a adunat laolaltă comunitatea academică a UVVG, în bisericuța din incinta noului Campus Universitar.
Au fost prezenți cadre didactice, studenți și invitați, în frunte cu doamna rector, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, a cărei prezență a conferit ceremoniei o încărcătură simbolică aparte. Prin implicare continuă în păstrarea și cultivarea valorilor care definesc identitatea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și în dezvoltarea academică pe de altă parte, doamna rector exprimă continuitatea, cu responsabilitate, a misiunii începute de regretatul președinte fondator. În momente de rugăciune, gândurile celor prezenți s-au îndreptat în mod deosebit către prof univ. dr. Aurel Ardelean, care prin viziunea și dedicarea sa a reușit să transforme Aradul în oraș universitar, așa cum visa Vasile Goldiș.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad păstrează vie amintirea tuturor celor datorită cărora UVVG există astăzi, nu doar prin ceremonii comemorative, ci prin fiecare curs susținut în sala de curs, prin fiecare student și absolvent devenit ambasador al instituției de învățământ.
După oficierea slujbei de pomenire, prof. univ. dr. Marius Grec s-a adresat asistenței, evocând personalitatea complexă a lui Vasile Goldiș și rolul esențial pe care acesta, alături de ceilalți trei mari arădeni, Ioan Suciu, Ștefan Cicio Pop și Sever Bocu, l-au avut în susținerea și afirmarea idealului de unitate națională la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Totodată, în intervenția sa, a fost amintită figura președintelui fondator al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cel care a înțeles că moștenirea spirituală a lui Vasile Goldiș trebuie continuată prin educație, cultură și responsabilitate față de comunitate.
În semn de recunoștință și respect, au fost depuse flori la busturile acestor mari personalități arădene, amplasate în campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.




















