Politică de coeziune ambițioasă: europarlamentarul Gheorghe Falcă propune realizarea unui Plan Național de Dezvoltare
Politica de Coeziune, considerată a fi motorul solidarității europene, se află din nou în centrul dezbaterii bugetare pentru viitorul Uniunii Europene. În aceste condiții, europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă (PNL/PPE) propune realizarea unui Plan Național de Dezvoltare, care să dubleze fondurile alocate României de Uniunea Europeană.
Grupul PPE din Parlamentul European susține ferm politica de coeziune ca pilon structural al Uniunii Europene, esențial pentru stimularea creșterii economice și dezvoltării durabile în toate regiunile europene. Aceasta reflectă solidaritatea europeană în acțiune, contribuind la reducerea disparităților economice, sociale și teritoriale. Totodată, reprezintă o veritabilă politică comună, orientată spre interesul general european, prin sprijinirea ocupării forței de muncă și a progresului în fiecare colț al Uniunii.
Pentru România, Politica de Coeziune rămâne un instrument-cheie de dezvoltare. De la modernizarea infrastructurii de bază, la inițiative ecologice și proiecte de cooperare transfrontalieră, fondurile europene au avut un impact semnificativ în reducerea decalajelor regionale. Cu toate acestea, persistența diferențelor dintre mediul urban și cel rural, precum și între regiunile dezvoltate și cele rămase în urmă, subliniază necesitatea unei politici de coeziune ambițioase, adaptate specificului local.
Politica de Coeziune este nucleul politicilor europene, reprezentând principalul mecanism de promovare a dezvoltării economice, sociale și teritoriale în statele membre.
„Lucrăm în Parlamentul European la bugetul UE pentru perioada 2028–2034, iar România va beneficia de o alocare istorică: 60 de miliarde de euro pentru coeziune și agricultură și alte 10 miliarde de euro pentru competitivitate. Vorbim de 70 de miliarde de euro pentru dezvoltarea țării. Dacă vom avea înțelepciunea să construim un Plan Național de Dezvoltare în care la fiecare 1 euro venit de la UE, România să adauge încă 1 euro, atunci vom putea crea un plan de investiții de 140 de miliarde de euro pentru următorii 7 ani.
Este o oportunitate uriașă – poate cea mai mare din ultimele decenii – pentru infrastructură, agricultură, comunități, digitalizare, energie și modernizarea satului românesc”, susține europarlamentarul Gheorghe Falcă.


















