Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Peste 2,18 milioane de infectări în SUA. Focarele de coronavirus se mută pe coasta de Sud-Vest

Statele Unite continuă să se mențină în topul țărilor cele mai afectate de pandemia de coronavirus - o relevă ultimul bilanț dat publicității de Universitatea Johns Hopkins, potrivit căruia SUA au ajuns la 2.187.876 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 118.334 de decese asociate acestei maladii, realtează Agerpres.

Peste 2,18 milioane de infectări în SUA. Focarele de coronavirus se mută pe coasta de Sud-Vest
Comentează 0

În ceea ce privește numărul de cazuri noi confirmate, au fost raportate 28.430 astfel de cazuri, cărora li se adaugă 671 noi decese.

New York se menţine pe primul loc în clasamentul celor mai afectate state federale americane de pandemia de coronavirus, cu 385.760 de cazuri confirmate şi 30.974 de decese. Dintre acestea, 22.199 de decese s-au înregistrat chiar în oraşul New York. 

New York este urmat de statul învecinat New Jersey, cu 168.107 de cazuri confirmate şi 12.869 de decese, iar pe locurile următoare se află Massachusetts, cu 106.442 de contagieri şi 7.769 de decese, şi Illinois, care a raportat 134.830 cazuri de coronavirus şi 6.537 de morţi.

Alte state cu un număr mare de decese sunt Pennsylvania (6.361 de morţi), Michigan (6.061 de victime), California (5.316 de decese) şi Connecticut (4.226 de victime).

Focarul pandemiei din Statele Unite s-a deplasat în ultimele zile de pe coasta estică spre "statele însorite", precum California, Florida, Texas şi Arizona, care însumează aproape jumătate din totalul noilor cazuri de COVID-19 din întreaga ţară, mai arată sursa citată.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite