Până și gecile cer ordin de protecție: femeie din Curtici reținută pentru că și-a lovit fiica și „i-a rupt fâșul”
Anul abia a început, dar o familie din Curtici nu pierde vremea și livrează deja primul episod din tradiționalul serial „Rupe-i fâșul”
Pe 10 ianuarie 2026, polițiștii au fost chemați de urgență după ce o femeie de 36 de ani, localnică, ar fi decis că educația parentală se face prin metode… ceva mai directe, dacă tot nu mai merge cu vorba bună. Mai exact, și-ar fi lovit fiica minoră și, într-un acces de furie demn de telenovele sud-americane, i-ar fi rupt geaca. Da, geaca a fost marea victimă colaterală a conflictului și nu a avut nicio șansă.
În urma incidentului, medicii au stabilit că minora are nevoie de 3–4 zile de îngrijiri medicale, iar geaca… probabil de o înmormântare simbolică sau măcar de un moment de reculegere.
Autoritățile nu au stat pe gânduri: pe numele femeii a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, timp suficient pentru a reflecta la faptul că hainele nu sunt vinovate niciodată.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de ChatGPT, rivalul lui Copilot

















