Open Boulevard în centrul Aradului (Foto)

Bulevardul Revoluției, tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru, găzduiește și în acest sfârșit de săptămâmă evenimentul Open Boulevard, de astă dată ediția a IV-a, care oferă posibilitatea arădenilor să se plimbe, să servească diverse preparate culinare, să-și achiziționeze suveniruri și să se relaxeze cu programe artistice.
Astfel în perioada 25 - 27 iulie, zona este închisă circulației și deschisă promenadei, în fiecare după-amiază, începând cu ora 17.00, când vor începe programele artistice.
Open Boulevard este un eveniment organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad și are ca scop oferirea de noi posibilități de relaxare și petrecere a timpului liber în centrul orașului.
De asemenea, este un proiect care susţine accesul liber la cultură, încurajează mobilitatea urbană prietenoasă şi transformă oraşul într-un spaţiu viu.
Iată care a fost programul de Vineri, 25 iulie:
ora 17.00 - Activități pentru copii, pictură pe față și baloane
ora 18.00 – Spectacol interactiv pentru copii „Scufița Roșie Urbană“ cu Teatrul pe Roți din Arad
ora 19.00 – Recital cameral cu Cvartetul Adagio
ora 20.00 – Spectacolul „Cerere în căsătorie” (după A.P. Cehov, traducere și adaptare scenică Florin Covalciuc ), cu actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad
ora 21.00 – 22.00 – DJ Party
În următoarele două zile programul va fi următorul:
Sâmbătă, 26 iulie
ora 17.00 - Activități pentru copii, pictură pe față și baloane
ora 18.00 – Jocuri muzicale interactive și spectacolul de marionete „Aladin și lampa fermecată” cu Teatrul de Animație „Piticot“ din Arad
ora 19.00 - DJ Party cu Sebuh
Duminică, 27 iulie, ora 17.00
ora 17.00 - Activități pentru copii, pictură pe față și baloane
ora 18.00 - Spectacol de marionete „Zâna Lacului” cu actorii Trupei Marionete din cadrul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad
ora 19.00 – 22.00 – Seară de tango Dans&music, Tango Vivo Arad