Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Nu sunt foarte mulţumit de modul în care avansează lucrările sau de modul în care sunt finalizate unele dintre acestea”

Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu. Am vorbit despre proiectul de lege susţinut de OFL care vizează siguranţa copiilor în mediul online, modul în care decurg lucrările pe şantierele Aradului, Centura de Sud-Est şi nu în ultimul rând, interacţiunea pe care o are cu arădenii.

„Nu sunt foarte mulţumit de modul în care avansează lucrările sau de modul în care sunt finalizate unele dintre acestea”
Comentează 5

- Domnule deputat, luna trecută aţi votat o lege prin care minorul care săvârșește fapte penale, dar nu răspunde penal şi părinţii acestuia, sunt obligaţi să participe la programe speciale de consiliere psihologică. Ulterior Aradul a găzduit o dezbatere cu privire la un proiect de lege pentru siguranţa copiilor în mediul online, iniţiat de preşedinta OFL, senatoarea Nicoleta Pauliuc. Ce v-ar determina, în calitate de parlamentar să susțineți acest proiect?

- Realitatea ne arată că România şi întreaga lume, prin intermediul tehnologiei, a făcut schimbări mari în viaţa de zi cu zi. Astăzi trebuie să modificăm legislaţia, acolo unde este nevoie, pentru ca părinţii, copiii  sau cei care folosesc anumite produse tehnologice să conştientizeze că acestea au şi o parte negativă. Fake news-ul este foarte prezent în viaţa noastră. Pe de altă parte, multe modele nu sunt de urmat pe reţelele de socializare, astfel că, încet-încet, prin diferitele dezbateri şi iniţiative pe care le avem în Parlament, dorim să conştientizăm cetăţenii de riscul fenomenului fake-news şi riscul apariţiei violenţei, în cazul copiilor, în cazul familiei. De altfel, mai există o propunere legislativă, care reglementează inclusiv zona jocurilor de noroc. Ştim foarte bine, că avem un flagel în societate şi eu cred că toate acestea adunate, fiecare în parte, trebuie reglementate, astfel încât copiii şi mai ales cei vulnerabili să fie ţinuţi departe de aceste probleme legate de conduita morală.

- Dincolo de calitatea de om politic, ați fost un om care a lucrat în administrația locală, iar în prima parte a anului ați făcut, împreună cu viceprimarul Lazăr Faur, un tur al șantierelor din municipiu. În plus, ați depus interpelări pe tema pasajului din Micălaca. Sunteți mulțumit de modul în care avanseză lucrările?

- Trebuie să mărturisesc că nu sunt foarte mulţumit de modul în care avansează lucrările sau de modul în care sunt finalizate unele dintre lucrări. Aici mă refer la parcul din Zona 300, care recunosc că mi-aş fi dorit să fie mult mai deschis cetăţenilor şi mult mai atractiv pentru petrecerea timpului liber. Pe de altă parte, vedem că parcul din zona străzii Mărului este departe de a fi finalizat. Este un proiect european care trebuia predat în decembrie 2023. Şi în ceea ce priveşte podul de pe strada Andrei Şaguna, fiind un proiect pe bani europeni, tremenul de decembrie 2023 trebuia respectat. Sper că toate aceste probleme, în cazul unor proiecte câştigate de fosta administraţie, să nu fie plătite de către arădeni, adică nerespectarea termenelor de către Primărie să nu ducă la penalizări din banii europeni. Un alt aspect este legat de pasaj. Vestea bună este că se lucrează, dar nemulţumirea mea este legată de ritmul lent în care se duc aceste lucrări.

- La începutul lunii, ați fost la Fântânele, pentru a participa la discuțiile ce vizau organizarea de șantier pentru Centura de Sud-Est. Mai poate pune cineva bețe-n roate constructorului, să nu termine lucrarea la timp, adică în 18 luni, așa cum a promis? Vă întreb acest lucru gândindu-mă în primul rând la pasajul din Micălaca de care am vorbit mai înainte.

- Astăzi nu mai putem discuta despre alte piedici în derularea acestui proiect. Există finanţare pentru Centura de Sud-Est, există un ordin de începere a lucrărilor, există şi partea de şantier în desfăşurare. Eu mi-aş dori ca acest constructor să termine lucrarea mai repede de 18 luni, chiar dacă este una dificilă, cu pasaj peste calea fertă, pod peste Mureş, iar în viitor, genul acesta de abordare a lucrărilor, cum s-a întâmplat la Consiliul Judeţean să fie peste tot pus în practică, adică să terminăm lucrările mai rapid şi mai bine.

- Sunteți unul dintre politicienii care sunt foarte prezenți în spațiul public. Participați la întruniri, la diverse evenimente, încercând să mențineți o legătură strânsă cu electoratul. Ce vă spun oamenii cu care staţi de vorbă?

- România şi lumea ultimilor trei ani, ne spune că nesiguranţa şi neîncrederea sunt pe primul loc, chiar dacă cifrele arată investiţii istorice, aşa cum sunt şi în Arad. Războiul, acum, şi pandemia, în trecut, au creat o adâncă neîncredere în viitorul omului de rând. Viaţa de zi cu zi a fost dată peste cap, atât de inflaţie, cât şi de o nesiguranţă legată de securitate, astfel că, deşi cifrele arată bine, totuşi nemulţumirea şi neîncrederea oamenilor este omniprezentă. Doar luptând pentru valorile europene şi transatlantice, care astăzi ne ţin în siguranţă, putem să ne uităm la un viitor care să fie puţin mai aşezat, puţin mai de încredere pentru cetăţeanul de rând.

- Vă mulţumim.

Foto: Arhiva

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite