Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție se dezbate în Parlament. Rămâneți alături de noi pentru a afla rezultatul votului / UPDATE: Votul s-a încheiat. Moțiunea nu a picat...


Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a ajuns la momentul adevărului. Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție este dezbătută în momentul de față în Parlament și urmează să fie pusă la vot.

Dacă trece, Guvernul va fi obligat să-și facă bagajele și să plece acasă. Dacă nu, pesediștii își vor putea vedea în continuare de treabă.

Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție se dezbate în Parlament. Rămâneți alături de noi pentru a afla rezultatul votului / UPDATE: Votul s-a încheiat. Moțiunea nu a picat...
Comentează 1

Update 4 Votul s-a încheiat. Moțiunea nu a picat...

Votul s-a încheiat de câteva minute, urnele fiind preluate pentru numărarea bilelor. Potrivit primelor informații, surse din PSD susțin că moțiunea a fost adoptată. Cert este că moțiunea a fost votată de 11 parlamentari mai mult decât era necesar. Urmează să se stabilească și cum au votat aceștia.


Update 3 Un deputat liberal, grav bolnav, a mers la Parlament pentru a vota

Deputatul liberal Cornel Olar, care a lipsit vreme îndelungată din Parlament din cauza unei afecțiuni grave, a mers astăzi în plen, pentru a vota moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă. G4Media.ro anunță că acesta a fost felicitat de colegii de partid. 

Mai trebuie spus însă că potrivit unor informații, trei useriști ar fi lipsit de la vot.


Update 2 Un senator a venit cu ambulanța de la Cluj pentru a vota

Senatorul PMP Cristian Lungu, internat în spital pentru o operație de colon, a venit la Parlament cu ambulanța, pentru a vota moțiunea.


Update 1 Ce se spune în moțiune și cine sunt parlamentarii care au semnat-o

Intrați aici pentru a afla conținutul moțiunii și care sunt parlamentarii care au semnat-o: http://www.cdep.ro/motiuni/2019/1533.pdf


Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD a fost semnată de 237 de senatori și deputați, după cum urmează:

PNL – 95 semnături

USR – 40 semnături

UDMR – 30 semnături

Pro România – 28 semnături

ALDE – 20 semnături

PMP – 17 semnături

Minorități – 2 semnături

PSD – 4 semnături

Independenți – 1 semnătură.

Asta, în condițiile în care numărul necesar de voturi pentru ca moțiunea să treacă este de 233.

În replică, pesediștii au început o operațiune de negociere om la om „pe tot terenul”, în încercarea de a recupera cât mai mulți parlamentari, astfel încât demersul Opoziției să fie sortit eșecului. Iar unele acțiuni de acest fel au reușit. Potrivit unor informații s-a negociat până în această dimineață.

Pe de altă parte, liberalii au anunțat că se bazează pe 244 de voturi, cu 11 mai multe decât numărul necesar.

Rămâneți alături de noi pentru a afla rezultatul votului.

Intrați aici pentru a afla conținutul moțiunii și care sunt parlamentarii care au semnat-o: http://www.cdep.ro/motiuni/2019/1533.pdf

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide