Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liberalii arădeni arată cu degetul înspre PSD și îl numesc pe Fifor „colecționarul de funcții”

Liberalii arădeni arată din nou cu degetul înspre PSD, partid aflat la guvernare, despre care spun că nu a făcut nimic concret pentru Arad și locuitorii din municipiu și județ. Mai mult, senatorul Mihai Fifor, fost ministru al Economiei, fost ministru al Apărării, fost ministru interimar de Interne, actual vicepremier, este numit „colecționarul de funcții, care nu face altceva decât să stea în spatele doamnei Dăncilă.”

Liberalii arădeni arată cu degetul înspre PSD și îl numesc pe Fifor „colecționarul de funcții”
Comentează 3

Sergiu Bîlcea, președintele organizației Municipale al Partidului Național Liberal și vicepreședinte al Consiliului Județean, și Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Organizației Municipale și viceprimar al municipiului, au făcut, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, o trecere în revistă a (ne)realizărilor PSD. „Aș vrea să vorbim despre incompetența Guvernului Dăncilă și proiectele 0 pentru Arad ale Guvernului PSD din ultimii ani. Domnul Mihai Fifor rămâne un colecționar de funcții în Guvernul Dăncilă, dar pe lângă această colecție de funcții proiectele pentru Arad întârzie să apară. Știm în ultimii ani ce au însemnat fondurile europene pentru municipiu și pentru județ. Guvernul României nu a avut, din păcate, nici cea mai mică contribuție din acest punct de vedere. Singurul lucru pe care îl face domnul Fifor este să stea în spatele doamnei Dăncilă. Politica se face însă pentru oameni, iar dacă ajungi în anumite funcții, trebuie să aduci un plus pentru Arad, iar domnul Fifor nu este decât exponentul acestei guvernări eșuate”, a declarat Sergiu Bîlcea.

„Singura realizare, au zugrăvit un oficiu poștal”

La rândul său, Ionel Bulbuc a vorbit despre politicile sociale ale Partidului Social Democrat și despre faptul că aflat în criză de bani Guvernul PSD a ajuns să amenințe cu închisoarea românii care au datorii la stat. „După ce ne-au îndatorat cât au putut în acest mandat, pesediștii ne amenință acum cu închisoarea. Este vorba despre românii care nu-și plătesc taxele la timp, mai exact economia reală. Noi credem că fiecare om trebuie să-și plătească taxele și impozitele, dar avem nevoie de instituții de colectare, nu de un stat abuziv. Cei de la PSD au pus poveri pe umerii contribuabililor, iar acum îi amenință cu închisoarea. Ministrul Teodorovici, care cu ceva timp în urmă era văzut ca un candidat viabil pentru cele mai importante funcții, e aruncat acum în luptă pentru a umple sacul gol al guvernării. Iar în Arad, după cum știți, nu s-a întâmplat nimic. Nu există nico măcar un obiectiv pe care să-și fi pus amprenta în această guvernare”, susține Bulbuc. În completare, Sergiu Bîlcea susține că singura realizare a PSD din actualul mandat este zugrăvirea unui oficiu poștal, cel situat pe strada Eminescu, Bulbuc ținând să precizeze că investiția a fost făcut dintr-o sponsorizare, nu din banii trimiși la Arad de Guvern.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite