Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Modele nordice pentru pădurile României: Glad Varga – vizită în Finlanda, țara cu 75% suprafață împădurită (FOTO)

Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat, în Finlanda, la o serie de întâlniri și vizite de lucru dedicate agriculturii, silviculturii și dezvoltării rurale, alături de reprezentanți ai comisiilor de specialitate din Parlamentul României. Discuțiile cu oficiali finlandezi, inclusiv ministra Agriculturii și Silviculturii și președinta Comisiei pentru Agricultură și Păduri, au vizat provocările comune din domeniul agricol, gestionarea durabilă a pădurilor, Politica Agricolă Comună și dezvoltarea economiei verzi.

Modele nordice pentru pădurile României: Glad Varga – vizită în Finlanda, țara cu 75% suprafață împădurită (FOTO)
Comentează

„Am discutat la Parlamentul Finlandei cu Ritva Elomaa, președinta Comisiei pentru Agricultură și Păduri, precum și cu Sari Essayah, ministra Agriculturii și Silviculturii, despre provocările comune din agricultură, creșterea animalelor, gestionarea pădurilor, Politica Agricolă Comună și dezvoltarea economiei verzi”, susține Glad Varga.

Senatorul arădean a subliniat importanța schimbului de experiență, în special în ceea ce privește administrarea resurselor forestiere, Finlanda fiind una dintre cele mai împădurite țări din Europa, cu aproximativ 75% din teritoriu acoperit de păduri.

„Întrebările și discuțiile mele s-au axat în special pe zona forestieră, produsele nelemnoase, rolul comunităților locale și modul în care Finlanda gestionează resursele forestiere. Finlanda este un exemplu important în acest domeniu, aproximativ 75% din suprafața țării fiind acoperită de păduri.

Mulțumesc Excelenței Sale Maria Ligor, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Finlanda, precum și colegilor din cadrul Ambasadei României la Helsinki pentru sprijinul acordat și pentru buna organizare a acestei vizite de lucru.

Schimbul de experiență și dialogul direct cu partenerii finlandezi sunt importante pentru proiectele și politicile pe care le dezvoltăm în România”, mai susține Glad Varga, senator PNL de Arad.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite