Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mircea Lucescu a făcut infarct pe patul de spital: a fost resuscitat de trei ori până acum

Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, se află internat la Spitalul Universitar din București, după ce a suferit în această dimineață un infarct miocardic acut. Informația a fost confirmată printr-un comunicat oficial al unității medicale, potrivit gsp.ro.

Mircea Lucescu a făcut infarct pe patul de spital: a fost resuscitat de trei ori până acum
Comentează

Potrivit surselor medicale, starea lui Mircea Lucescu este extrem de gravă, medicii fiind nevoiți să intervină de urgență cu trei manevre de resuscitare pentru a-l stabiliza. În urma procedurilor, fostul antrenor a fost supus unei angiografii coronariene, menită să verifice eventualele blocaje ale arterelor.
La ora 11:42, Lucescu a fost transferat la USTACC – Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici, unde se află sub monitorizare continuă.
Surse din cadrul spitalului au precizat că Lucescu era internat de duminică dimineață, iar vineri urma să fie externat, după ce marți i-a fost montat un defibrilator cardiac pentru reglarea ritmului inimii.
Incidentul survine la doar o zi după ce Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat oficial încheierea mandatului lui Mircea Lucescu la conducerea echipei naționale.
Intrați AICI pentru detalii.

Foto: Arhiva

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite