Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

MESAJ CU OCAZIA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, 1 DECEMBRIE 2021

MESAJ CU OCAZIA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI, 1 DECEMBRIE 2021
Comentează 0

Pentru mine este o mare onoare să transmit acest mesaj, în aceste timpuri schimbate şi afectate profund de pandemia Coronavirus, de la Jula (Gyula), din mijlocul comunităţii istorice româneşti din Ungaria, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Ziua Națională reprezintă un reper fundamental pentru toți românii, din țară sau din afara granițelor, un moment de rememorare a idealurilor care ne-au însuflețit și a valorilor fundamentale care ne definesc ca națiune. Ea reprezintă mai mult decât marcarea unui moment istoric, fiind şi un simbol al solidarității noastre în fața tuturor dificultăților cu care ne-am confruntat.

Profund integrată în Uniunea Europeană și NATO, țara noastră a parcurs un drum lung și dificil, ce trebuie continuat în spiritul atașamentului nostru pentru respectarea dreptului internațional și promovarea valorilor democratice, indiferent de circumstanțele actuale. Putem depăși această perioadă dificilă doar prin solidaritate, cu speranță și încredere în viitorul pe care îl construim împreună.

Lecțiile învățate în timpul pandemiei au dat startul unui proces de adaptare continuă, cu obiectivul creșterii rezilienței în fața provocărilor de orice natură, a capacității de gestionare mai eficiente a riscurilor, amenințărilor și provocărilor regionale și globale

Pentru misiunea noastră, sprijinirea comunităţii româneşti din Ungaria şi oferirea de asistență consulară și facilitarea gestionării situațiilor dificile străbătute de compatrioţii noştri în condiții de pandemie, au fost prioritare. Doresc să mulţumesc, cu această ocazie, autorităţilor locale, pentru sprijinul acordat în asigurarea coridoarelor de transport şi spitalizarea unor compatrioţi, în timpul pandemiei.

Promovarea intereselor naționale în realizarea politicii externe și protejarea drepturilor cetățenilor români în străinătate reprezintă misiunea cea mai importantă diplomației române.

Romania este alături de fiecare român, oriunde s-ar afla el.  Mulţumesc in numele României tuturor romanilor, tuturor celor care simt româneşte şi se bucură de Ziua Naţională a ţării mamă, România. 

În orice provocare majoră există și oportunități. Trăim în continuare o perioadă complicată, dar plină de speranţă. Să ne bucurăm împreună, de 1 Decembrie 2021, în speranţa unui viitor bun, predictibil.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!


Scrie un comentariu

trimite