Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Medicii de familie, implicați în procesul de testare

Medicii de familie, implicați în procesul de testare
Comentează 0

Medicii de familie, implicați în procesul de testare

 

  • persoana care manifestă simptome specifice infecției cu virusul SARS–CoV-2 va contacta medicul de familie care are obligația de a o consulta și de a decide, conform algoritmului de testare și a recomandărilor de prioritizare pentru COVID-19, dacă pacientul respectiv necesită a fi sau nu testat. În cazul în care pacientul necesită a fi testat, medicul de familie va apela, în acest scop, Serviciul de Ambulanță Județean Arad, prin numărul de urgență 112. Decizia nu interzice apelarea numărului de urgență 112 de către persoanele care manifestă simptome specifice, intenția fiind de a se introduce un consult specializat din partea medicului de familie, care să preia comunicarea cu personalul ce asigură serviciile medicale de urgență (112, ambulanță) și de a degreva, în parte, personalul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.   

 

Algoritmul de testare, internare și externare a bolnavilor COVID-19 poate fi consultat pe site-ul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, aflat în subordinea Institutului Național de Sănătate Publică, www.cnscbt.ro. (http://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file).

 

Amintim că în ședința desfășurată ieri, Grupul suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul Județului Arad a mai decis să se solicite tuturor cetățenilor să-și protejeze gura și nasul cu măști simple chirurgicale, măști textile, eșarfe sau fulare, atât la locul de muncă cât și în spații publice, indiferent dacă prezintă sau nu probleme de sănătate. De asemenea, Grupul a mai hotărât că administratorii societăților comerciale, magazinelor alimentare, hipermarketurilor, supermarketurilor, inclusiv ai magazinelor situate în centrele comerciale vor lua măsuri pentru termometrizarea angajaților și/sau a clienților cu aparate de la distanță. Se va interzice accesul persoanelor cu temperatura corpului mai mare de 38o. Aceste persoane vor fi îndrumate să se deplaseze la adresa de domiciliu/reședință și să anunțe medicul de familie. Precizăm că Decizia emisă de Grupul de suport tehnic a fost aprobată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad, în ședința ce a avut loc ieri, 6 aprilie 2020, la ora 19.00.

 

 

  •  

 

Peste 51.000 de măști chircurgicale cu trei pliuri vor ajunge în Arad

 

O donație de 4.150.000 măști chirurgicale cu trei pliuri, din partea S.C. Dante International S.A. (EMAG) către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va fi repartizată în țară pentru folosința personalului medical, personalului din structurile Ministerului Afacerilor Interne, medicilor de familie, personalului de îngrijire și pacienților aflați în centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice. Astfel, medicilor de familie arădeni le vor reveni 27.600 de măști ce vor fi distribuite prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Arad,iar centrele de îngrijire ale persoanelor vârstnice și pentru bolnavi cronici din județul nostru vor primi 23.400 de măști, distribuite prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Arad.

 

 

  •  

Dr. Horea Timiș, directorul DSP Arad este coordonator al Regiunii de dezvoltare Vest pentru gestionarea situației COVID – 19

 

Ministrul Sănătății, domnul Nelu Tătaru, l-a numit, prin Ordin, pe domnul Horea Sorin Timiș pe funcția publică de conducere de director executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, pe perioada stării de urgență. Domnul Horea Sorin Timiș va îndeplini și funcția de coordonator pentru gestionarea situației COVID-19 al Regiunii de dezvoltare Vest, ce cuprinde județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Din această poziție, domnul Timiș va asigura coordonarea regională în vederea punerii în aplicare, în mod unitar, a metodologiei emise de Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății cât și a documentelor militare. De asemenea, va reprezenta, în raport cu Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, punctul de vedere al tuturor județelor din zona arondată și modul de aplicare al tuturor deciziilor în mod unitar.

 

 

  •  

 

 

La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 401 persoane.  Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este 154. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  535, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 2104.

 

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1016 de persoane și 10 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 75 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 190.900 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.

 

În același interval de timp, jandarmii arădeni au verificat 231 persoane și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 26.000 lei.

 

Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 48 de cadre și 18 mijloace auto,  au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 6.04.2020, ora 7.00 – 7.04.2020, ora 7.00),  1880 de persoane, întocmind 9 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 18.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare. 

 

 

***

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

 

 

Biroul de presă                                                                                               07.04.2020

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite