Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Medicamente contrafăcute, în valoare de peste 370.000 de euro, depistate la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au descoperit într-o autoutilitară condusă de un cetățean german, peste 17.000 de cutii cu medicamente susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro (aproximativ 1,8 milioane de lei).

Medicamente contrafăcute, în valoare de peste 370.000 de euro, depistate la Nădlac II
Comentează 0

Sâmbătă, 18.03.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean german în vârstă de 39 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii pe care erau inscripționate numele unor medicamente cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus la sediul instituției pentru verificări suplimentare.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 17.263  cutii cu medicamente, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 370.000 de euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Scrie un comentariu

trimite