Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Măsuri pentru fluidizarea traficului pentru automarfare la graniţa cu Ungaria, după ridicarea restricţiilor

Ca urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada 08.06.2019 ora 23.00 (ora României) - 10.06.2019 ora 23.00 (ora României), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.

Măsuri pentru fluidizarea traficului pentru automarfare la graniţa cu Ungaria, după ridicarea restricţiilor
Comentează 0

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient si operativ.

Menţionăm faptul că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.

De la ridicarea restricțiilor (începând din data de 10.06.2019, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad şi Bihor, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de 4.000 automarfare, din care aproximativ 2.800 numai pe sensul de ieşire din ţară.

Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-3 minute/camion.

A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, iar  la P.T.F. Vărşand două fluxuri.

Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide