Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Marea Britanie începe reinfectarea intenționată a celor care au fost bolnavi de COVID-19 - Scopul studiului Oxford

Oamenii de știință din Marea Britanie au lansat deja un amplu studiu de infectare deliberată a celor care au fost deja bolnavi de COVID-19. Prin studiul de la Universitatea Oxford se urmărește stabilirea protecției minime necesare pentru a împiedica reinfectarea oamenilor cu noul coronavirus. Voluntarii care participă la acest studiu vor fi monitorizați timp de un an după finalizarea experimentului și vor primi aproape 5.000 de lire.

Marea Britanie începe reinfectarea intenționată a celor care au fost bolnavi de COVID-19 - Scopul studiului Oxford
Comentează 0

Oamenii de știință de la Universitatea Oxford vor să afle ce răspuns imunatar au persoanele care au trecut prin boală, la o nouă expunere în fața virusului.

Studiul realizat de Universitatea Oxford se va desfășura în două faze, cu participanți diferiți. Prima etapa ar urma să înceapă chiar în această lună.

Oamenii de știiță vor să află cum a reacționat sistemul imunitar la prima infecție COVID, când se declanșează a doua infecție, dar și cantitatea virală.

În prima fază a studiului vor fi 64 de voluntari, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care au au avut COVID-19. Aceștia vor fi expuși din nou la virus în condiții controlate, notează CNBC.

Voluntarii vor fi monitorizați permanent de medici și vor fi izolați pentru cel puțin 17 zile. Toți cei care participă trebuie să fie în formă și sănătătoși.

A doua fază va fi formată din două etape: prima etapa va monitoriza imunitatea după prima infecție, iar în a doua etapă ce răspuns are organismul după reinfectare.

Studiul se va desfășura timp de un an de zile.

Studiul, condus de Universitatea din Oxford, va expune fiecare voluntar la virus, astfel încât numai cei cu un răspuns imun suficient de puternic vor putea evita reinfectarea.

Cercetătorii speră că astfel vor afla care este nivelul la care oamenii vor fi protejați de reinfectare, astfel ca vaccinurile care vor oferi acest nivel de protecție să fie rapid sintetizate și autorizate, fără a fi necesare studii la care să participe zeci de mii de oameni. În plus, va putea fi testat un nou tratament, mai eficient.

Profesoara de vaccinologie, Helen McShane, care conduce acest studiu, a declarat că stabilirea nivelului de anticorpi la care nimeni nu ar mai putea reinfectat ar duce la proiectarea celor mai bune vaccinuri”, potrivit DailyMail.

La studiu participă persoane cu vârste cuprinse între 18-30 de ani care au fost anterior infectate, bolnave de COVID-19.

Aceștia vor fi din nou expuși la virus într-un mediu sigur și controlat, în timp ce o echipă de cercetători le va monitoriza sănătatea.

Prima etapă a studiului Oxford implică 64 de voluntari sănătoși și va urmări stabilirea celei mai mici doze de virus care poate fi „luată” și care să provoace replicarea virusului, adică reinfectarea persoanei expuse.

Participanții vor fi în carantină timp de 17 zile și vor fi îngrijiți de echipa de cercetare de la un spital până când nu vor mai fi expuși riscului de a infecta pe alții.

Celor care dezvoltă simptome li se va oferi un tratament cu anticorpi monoclonali dezvoltat de Regeneron, care conține anticorpi de laborator și care au demonstrat că au redus riscul progresiei bolii în studiile clinice.

Voluntarilor sănătoși li se plătesc în medie 4.500 de lire sterline pentru a se infecta cu virusul, oamenii de știință ținându-i sub supraveghere până se recuperează.

Participanților li se administrează o doză mică de virus pprintr-un spray nazal și apoi li se cere să stea întinși pe spate timp de 30 de minute pentru a permite intrarea virusului în sistemul lor respirator. Aceștia intră apoi în carantină la Royal Free Hospital din Londra, timp de aproximativ două săptămâni sau până când se recuperează. Ulterior, aceștia vor fi monitorizați timp de un an, cu verificări la fiecare câteva săptămâni.

Primii voluntari au fost deja infectați în urmă cu o lună, la începutul lui martie, acum fiind deja externați fără a avea efecte negative.

Un studiu de dimensiuni reduse, publicat în Lancet, implicând membri ai Corpului Marinei SUA în majoritate cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, a arătat că între mai și noiembrie 2020, aproximativ 10% dintre participanții care au fost bolnavi anterior de COVID-19 s-au reinfectat.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite