Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liberalii dau startul campaniei pentru Iohannis

Zeci de liberali s-au strâns astăzi la ora 10:00 pe platoul din faţa Palatului Administrativ pentru a marca începutul campaniei de strângere de semnături pentru Klaus Iohannis. 

Liberalii dau startul campaniei pentru Iohannis
Comentează 1

Partidul Naţional Liberal este primul partid care începe campania pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în data de 10 noiembrie. La manifestaţia de astăzi a liberalilor au participat Călin Bibarţ, primarul Aradului, Glad Varga, deputat în Parlamentul României, Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului, Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean alături de consilierii locali şi cei judeţeni.

Începem încă o bătălie pe care o câştigăm sigur, nu facem niciun compromis, nu negociem cu nimeni, mergem cu preşedintele României la victorie! a transmis primarul Aradului, Călin Bibarţ.

„Dăm startul strângerii de semnături pentru preşedintele Klaus Iohannis, un preşedinte care merită şi trebuie să scape România de rănile adânci lăsate de PSD-ALDE. Ne bucurăm de entuziasmul tinerilor şi membrilor filialei Arad alături de care vom strânge un număr record de semnături cum am reuşit şi în cadrul alegerilor europarlamentare”, a declarat vicepreşedintele CJ, Răzvan Cadar.

„Ca întodeauna Partidul Naţional Liberal este în primul rând! Suntem primii care am ieşit în stradă să aducem semnături pentru un preşedinte al tuturor românilor, un preşedinte care uneşte”, a spus Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului

„Am răspuns invitaţiei preşedintelui României, suntem alături de Klaus Iohannis. Vrem o Românie puternică, o Românie normală, o Românie transparentă, o Românie pentru toţi românii”, le-a declarat liberalilor prezenţi deputatul Glad Varga. 

După aceste discursuri, liberalii au pornit în centrul Aradului pentru a strânge semnături pentru preşedintele Klaus Iohannis.

 

Galerie foto (29)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite