Deși perioada boncănitului la cerbi este pe sfârșite am vrut totuși să aud glasul dragostei, boncănitul cerbilor ce răsună ca un tunet peste nemărginitele păduri. M-am trezit cu noaptea în cap și împreună cu un pădurar am plecat pe valea Zeldes spre cabana Bălești, o frumoasă cabană silvică. Afară luna lumina ca ziua așa că am lăsat mașina în drumul forestier înainte de cabană și am urcat la pas prin arboret pe o cărăruie în sus pe lângă ,,pârâul toacii’’. Era întuneric beznă însă luna își arunca câte o rază de lumină, printre coroanele arborilor și ici și colo ne lumina frânturi din cărare. Este o senzație de neuitat pentru cei ce îndrăgesc pădurea îi cunosc cărările, și merg fără frică în acel necunoscut, fără să se sperie de orice zgomot mic, iar atunci când ridici privirea spre cer și vezi printre coroanele arborilor sute sau mii de stele pe cer, și luna cu lumina ei din poveste, parcă visezi, ești în lumea basmelor și ai dori să stai în loc și tot să privești cerul în liniștea aceea deplină întreruptă câteodată doar de câte un huhurez, însă starea aceea nu poți să o descrii în cuvinte este ceva din povești este ireal, însă trebuie să fii bărbat și să fii obișnuit cu pădurea să te încumeți să o străbați noaptea. 

Am urcat cu gândul că vom auzi și poate vom și vedea ,,cavalerul’’ chemându-și iubitele la ritualul dragostei. Nu am ajuns până sus în culme, când a răzbit, ca un tunet, acea chemare cu glas răgușit la început, apoi tot mai tare spărgând liniștea pădurii. Ne-am oprit emoționați cu ortacul meu pe loc să ascultăm glasul taurului ce venea din coasta alăturata a dealului împădurit. L-am auzit un timp boncănind apoi nu s-a mai auzit și de abia atunci ne-am dat seama că se crepățise de ziua. Când am ajuns sus în  vârf l-am mai auzit dincolo de culme apoi s-a așternut liniștea, doar un vânticel de dimineață ne-a izbit în față făcând să ne trezim la realitate. Mi-aș fi dorit să îl văd, falnic, stăpân pe sine și mândru de trofeul lui, însă nu am avut noroc dar am reușit să-i înregistrez vocea, iar când am ajuns aproape sus pe culme am reușit să vedem câteva ciute când s-a făcut de ziua mai bine. 

Cine are în suflet fiorul vânatorii și dragostea de natură, știe ce înseamnă întâlnirea cu sălbăticiunea, știe ce e un răsarit de soare sus pe culmea pădurii sau un apus văzut de pe ,,cupola lumii’’, știe și cunoaște rândul pădurii, și nu se teme nici noaptea să o străbată. Nu se poate reda în cuvinte ceea ce vezi și simți însa odată ce te-a prins acel fior nu mai scapi.

Se făcuse bine de ziuă, iar soarele își arunca razele calde peste pădure, când ne-am reîntors în vale, însă nu înainte de a lua cu mine câteva din imaginile pădurii văzută de sus, o pădure imensă, pe care am luat-o cu mine în gând și în suflet totodată, pădurea...atât de dragă mie. 

Am coborât spre sat gândindu-mă ce benefic va fi pentru cine își va construi aici pe valea Zeldeș cabane sau case de vacanță, este un loc superb, mai sunt câteva cabane deja construite pe vale, iar în curând Primaria Brazii va parcela terenuri aici, și pe această cale invităm pe toți cei ce doresc un teren pentru casă de vacanță sau pensiune inclusiv prin fonduri europene să contacteze primăria Brazii, să se înscrie pe listă pentru că numărul de locuri este limitat și deja există cereri depuse  la primărie. Satul Iacobini este așezat pe vale că mai toate satele de deal și munte, un sat liniștit, cu oameni buni și harnici, iar pentru cei ce vor să vadă această frumoasă vale de care eu m-am îndrăgostit, de la capătul satului, pe un drum forestier bine întreținut de Ocolul Silvic Gurahonț se poate ajunge după doar câțiva kimometri la Cabana Silvică Bălești, așezată într-o frumoasă poiană, un loc plăcut și ideal pentru a petrece un week-end cu familia sau prietenii. Tot aici, dacă vrei să bei un ,,HIDROMEL’’ un vin făcut din miere de albine, doamna cabanier Catița Feier, vă poate servi cu o astfel de băutură rară.  

De aici am mers și pe vale la Mădrigești unde ochiul este încântat de priveliștea frumoasă a locurilor de micile iazuri și de izvorul cu apa limpede ca și cristalul, ce curge pe scoarță de copac și tot aici însă puțin mai sus sunt și câteva cabane frumoase, iar în curând cred că se vor deschide pensiuni și aici care vor primi turiști fiind și foarte aproape de drumul judeșean Julița-Gurahonț. La întoarcere, m-am oprit la cascadă și la izvor să beau apă rece. De asemenea un izvor cu apă rece și foarte bună este și la intrarea în localitatea Șoimuș, aici de curând s-au facut analize apei de către primărie și este deosebit de bunș pentru îmbuteliat ca apă plată și suntem convinși că sunt firme interesate deja sa facă o minifabrică de îmbuteliat apă plată, un lucru benefic și pentru comuna Brazii.

,,La noi pământul nu este așa bun ca în alte părți , nu il putem compara cu cel de la câmpie, însă rodește binișor , așa că ne orientăm la ceea ce avem mai bun în zonă si cautam sa facem tot posibilul sa  ridicam comuna , sa promovam turismul si totodata sa facem investitii in primul rind in infrastructura , iar in luna noiembrie vom depune un nou proiect la AFIR (PNDR) pe masura 7.2. -modernizare pe toate strazile din comuna (trotuare) in valoare de un milion de Euro proiect cu sanse reale’’ a spus primarul IOAN VESA. La întoarcere am oprit la Buceava cea cântată de Ștefan Muntenaș, la Cazanul și Moara pe apă, fiind curios dacă funcționează. Am găsit gazda, o doamnă foarte de treaba care mi-a explicat cum funcționează moara, și în curând vor să îi dea drumul să macine mălai și apoi făină, după o stagnare de câteva zeci de ani, iar pe fiica dânsei o va face morăriță. Interesant este de remarcat alimentarea cu apa a morii care vine de pe valea Șoimușului, trece peste valea Mădrigeștiului, însă nu se întâlnesc, traversează pe sub șosea apoi pe după grădinile vecinilor și intră în moară. Este un lucru foarte ingenios, iar cine a conceput sistemul merită toată lauda. Moara a fost construită pe vremea AUSTRO-UNGARIEI, ar fi interesantă povestea acestei mori de știut. Și câte fete au venit să macine mălai aici pe vremuri și câte s-au spălat pe picioare în apa de la moară știe doar bunul Dumnezeu. 

Am plecat spre pescăria domnului Sorin Jiva, este punctul forte al comunei în turism, pentru că mereu sunt oaspeți la pensiune, iar vara locul este foarte frecventat de pescari, însă și de familii sau grupuri de turiști ce vor să petreacă sfârșitul de săptămâna în natura. Locuri frumoase sunt peste tot în comună, mi-ar trebui o săptămână să vizitez tot, și să cunosc obiceiurile zonei, însa am promis  bunicului de la Secaș că ma voi duce cu el la boncănit, sus la cabana Huhurez, așa că după masă am plecat amândoi, si iată-ne pe vârful  Huhurez în limita cu comuna PETRIȘ stând și ascultând din nou chemarea dragostei cerbească. Am auzit și aici boncănit însă mai slab și mai departe dar peisajul este foarte frumos, a meritat toată osteneala și timpul petrecut acolo sus unde ne-a prins asfințitul și înserarea deopotrivă. Aș vrea să punctez faptul că deși are 67 de ani bunicul se mișcă la deal foarte vioi, și se cunoaște că a fost omul pădurilor, este blând, calm și cu răbdare ca un adevărat muntean, dar în același timp și sprinten, a fost o plăcere să-i fiu alături. 

Am coborât la  mașina și apoi jos în sat când se lăsase noaptea bine peste pădure, luna își intrase în drepturi luminând poiana de la Huhurez, priveliștea era ca în povești iar aerul curat și înmiresmat  parcă te îndemnau să mai zăbovești puțin, să stai culcat în iarbă să asculți concertul greierilor cu rucsacul sub cap și să privești cerul senin și plin de stele, însă acest lucru le este hărăzit doar celor ce iubesc natura, și străbat cărările codrilor, iar cei ce nu știu acest lucru nici măcar nu vor ști vreodată ce au pierdut. Am plecat spre Arad târziu în noapte, cu sufletul încărcat de bucurie, însa înainte de plecare am oprit din nou lângă frumoasa vilă de la ,,FRUNZA VERDE” am mai privit o dată cerul pestriț de stele, m-am uitat după lună însa era trecută peste culmea pădurii și mă gândeam ce locuri minunate a lăsat Dumnezeu oamenilor. Merită să le vedeți!

foto-video-text: Dorin Bodea