Octogenar imobilizat de polițiști după un scandal în familie: amenința cu o bară metalică și o șurubelniță
Polițiștii au fost sesizați, săptămâna trecută, prin 112, cu privire la un scandal izbucnit într-o familie din municipiu. Echipajul ajuns la fața locului a identificat un bărbat de 86 de ani și pe fiica acestuia. Din primele verificări a reieșit că octogenarul și-ar fi amenințat fiica, nemulțumit că aceasta nu l-ar fi lăsat să părăsească curtea locuinței în care cei doi trăiesc împreună.
Polițiștii au intrat în curte, moment în care bărbatul i-ar fi amenințat, având în mână o bară metalică și o șurubelniță. Acesta a fost imobilizat pentru a putea fi transportat la spital, în vederea unei evaluări medicale.
Totodată, întrucât în curte se aflau și doi câini agresivi, polițiștii au folosit spray iritant‑lacrimogen pentru a preveni un incident.
Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă i-a fost pusă la dispoziție cererea pentru emiterea unui ordin de protecție.
Conflictul a fost aplanat, iar bărbatul a fost transportat la unitatea medicală.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot






















