Hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” din Arad: Moment festiv la împlinirea a 90 de ani de viață și 50 de ani de arhierie a ÎPS Părinte Timotei
Luni, 1 iunie 2026, în ziua următoare Duminicii Rusaliilor, Catedrala Arhiepiscopală din Arad și-a sărbătorit hramul – Sfânta Treime, în continuarea unei tradiții începută în anul 1997. Această zi a însemnat și aniversarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la 90 de ani de viață (4 iunie) și 50 de ani de arhierie (8 februarie), scrie arhiepiscopiaaradului.ro.
Momentul a fost marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Lukian, Arhiepiscop și Mitropolit de Buda și administrator de Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop emerit.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Pornind de la citatul „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Acești trei Una sunt” (I Ioan 5,7), ierarhul a subliniat importanța Sărbătorii Sfintei Treimi în viața credincioșilor. Dumnezeu este Unul după Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. S-a arătat în Vechiul Testament lui Avraam sub chipul a trei îngeri, moment pictat de Sfântul Andrei Rubliov în icoana Sfintei Treimi, și în Noul Testament, la Botezul Domnului de la râul Iordan și la Schimbarea Sa la Față de pe Muntele Tabor. În continuare, a amintit diferite rugăciuni închinate Sfintei Treimi, inclusiv troparul Rusaliilor. Ierarhul s-a oprit asupra cuvântului Sfântului Siluan Athonitul despre păstrarea bucuriei harului Sfântului Duh în sufletele credincioșilor, prin iubirea și rugăciunea pentru vrăjmași, dar și prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru necazurile vieții. În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rememorat participarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei la hirotonia sa în urmă cu 35 de ani și i-a dăruit o icoană cu Mântuitorul. Chiriarhul arădean i-a mulțumit pentru dar și pentru cuvântul de învățătură rostit.
La momentul primirii Sfintelor Taine, mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a subliniat că darul celor 90 de ani înseamnă manifestarea milei lui Dumnezeu. În continuare, a dat citire mesajului de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cele două aniversări importante din viața și slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
În continuare, d-nul Ciprian-Vasile Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, a vorbit despre personalitatea ierarhului arădean. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei reprezintă slujirea episcopatului ortodox în zona Aradului și se distinge prin trei însușiri: cinstirea înaintașilor cu recunoștință, spirit vizionar prin înființarea școlilor teologice și om al dialogului cu celelalte culte religioase. De asemenea, a mulțumit pentru colaborarea cu instituțiile statului, dorindu-i o slujire frumoasă, binecuvântată, cu bucurie pentru roadele cultivate în acest colț de țară.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a mulțumit tuturor pentru atenția deosebită care i s-a acordat și frumoasele cuvinte rostite, pentru prezența autorităților statale, a ierarhilor și a credincioșilor. De asemenea, a subliniat importanța îndeplinirii misiunii primite. „Tot ceea ce facem se datorează ajutorului dumnezeiesc la care am adăugat voința noastră de a sluji Sfântului Altar”. În continuare, chiriahul a arătat recunoștință ierarhilor pentru osteneala depusă, tututror credincioșilor din Eparhia Aradului, care „împreună cu preoții au fost aproape și au împlinit datoriile față de Biserica lui Hristos”.
La finalul momentului festiv, Protos. Dr. Iustin Popovici, Vicar eparhial, a subliniat că „întreaga eparhie este în sărbătoare, nu numai pentru hramul Catedralei, ci pentru că Părintele nostru spiritual, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împlinește o frumoasă vârstă”.
Intrați AICI pentru detalii și foto.
Sursa foto: arhiepiscopiaaradului.ro






















