Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Klaus Iohannis: Au trecut trei zile şi nu e niciun responsabil! În orice ţară am fi avut o demisie!

Președintele României a criticat dur violenţele din Piaţa Victoriei, de la protestul diasporei. Klaus Iohannis a declarat că agresivitatea jandarmilor este nejustificată, iar autorii violenţelor trebuie pedepsiţi, indferent cine sunt, huligani sau cei care "nu au vrut sau nu au ştiut să izoleze grupurile violente". Acesta a subliniat că au trecut trei zile, iar până acum trebuia să avem o demisie, şi a mai susţinut că explicaţiile lui Carmen Dan sau ale Jandarmeriei nu au convins. Totodată, a transmis un mesaj ferm către PSD: să ia în serios protestele românilor.

Klaus Iohannis: Au trecut trei zile şi nu e niciun responsabil! În orice ţară am fi avut o demisie!
Comentează 1

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, referitor la proteste, că atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaz lacrimogen, lovituri şi tunuri de apă: 

"Dragi români, în ultimele zile, zeci de mii de români au ieşit să protesteze. România traversează o stare gravă de tulburare din cauza protestelor violente. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaz lacrimogen, cu tunuri cu apă şi cu lovituri aplicate cu exces de zel", a spus preşedintele, într-un mesaj, la Cotroceni. 

"Mulţi oameni din diaspora au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduşi de partide, cu autocarele sau plătiţi. Au venit din proprie iniţiativă, atătând un puternic simţ civic, revoltaţi de cum legiferează psd, de atacurile la statul de drept. Aceste demonstraţii au fost unele eminamente paşnice. Protestele au arătat tutoror adevărata faţă: românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi, nu îşi merită etichetele primite de la voci iresponsabile din politică", a mai punctat şeful statului. 

Iohannis a mai menţionat că violenţa nu este acceptabilă sub nicio formă, iar cei vinovaţi trebuie identificaţi şi pedepsiţi rapid. Totodată, a condamnat intervenţia brutală a jandarmeriei de a dispersa manifestanţii în forţă: 

"Violenta nu este acceptabila sub nicio forma. Atacarea oamenilor nevinovati, a jurnalistilor, a mamelor cu copii nu poate fi tolerata intr-un stat UE. Cei vinovati trebuie identificati rapid si pedepsiti. Fie ca vorbim de huligani sau de cei care nu au stiut să gestioneze situaţia. Solutia de a dispersa in totalitate manifestantii este condamnabilă. Raman la convingerea mea ca interventia a fost puternic disproportionata. Condamn la fel de ferm acțiunile celor care au atacat jandarmii. Explicații extrem de subțiri ale Ministrului de Interne nu au convins cum nu au convins nici explicațiile Jandarmeriei. Au trecut 3 zile și nu e niciun responsabil. Există și un plan politic: în orice țară, oameni responsabili aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică".

Preşedintele a criticat dur PSD, spunând că cei din Guvern fac tot ce pot pentru a distruge imaginea României şi le-a transmis celor don PSD să ia în serios protestele:

"De ce am ajuns aici? Pentru că un proces legitim a degenerat în violențe. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și-au dorit o diversiune?  În ultimul an și jumătate PSD a compromis actul de guvernare și legiferare. A tulburat societatea. Avem acum și o componentă represivă, care ridică serioase semne de întrebare la ce intenții are acest guvern cu românii. Cei din Guvern fac tot ce pot pentru a distruge imaginea României. PSD a câștigat alegerile, însă actuala sa conducere abuzează de acest lucru pentru a ataca populația, justiția. Nu avem nevoie de instabilitate și criză socială prelugită. PSD trebuie să înteleagă că actuala conducere a partidului este extrem de nocivă. Fac apel la membrii PSD să ia în serios protestele". 

Totodată, Klaus Ioahnnis a mai lansat un apel către societatea civilă, să fie vigilentă, iar şi partidele din Opoziţie să fie conştientă că alternativa nu vine de la sine: 

"Fac apel la societatea civilă: e foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă. Acest apel nu e un apel la revoltă, ci la responsabilizare și implicare. Un ultim apel îl adresez opoziției: alternativa nu vine de la sine. Stă și în mâinile opoziției responsabilitatea de a asigura stabilitatea țării. E nevoie de un dialog susținut între toate forțele de opoziție. Vreau să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD și a propagandei, voi continua să susțin interesele românilor. Voi continua să acționez pentru un stat de drept, în care instituțiile sunt puternice pentru aplicarea legii, a protejării cetățenilor", a mai spus preşedintele.

Iată şi declaraţia video a preşedintelui: 

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a condamnat cu fermitate violențele din Piața Victoriei. ,,Sub nicio formă și nicio circumstanță nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om, iar cei care se fac vinovați de asemenea comportamente de o brutalitate excesivă trebuie aspru pedepsiți'', preciza într-un comunicat, președintele. 

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite