Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Judecătorii cer guvernului să nu modifice Codul Penal fără avizul CSM

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită Guvernului Grindeanu să nu adopte nicio OUG care vizează activitatea autorităţii judecătoreşti, cum ar fi modificarea Codurilor, fără ca aceasta să fi fost pusă în dezbatere publică şi fără să fi fost transmisă spre avizare CSM-ului.

Judecătorii cer guvernului să nu modifice Codul Penal fără avizul CSM
Comentează 0

"UNJR atrage atenţia asupra faptului că, în cursul întâlnirii avute pe data de 10 ianuarie 2017 cu Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, acesta şi-a asumat revizuirea cadrului normativ deja existent prin consultări cu corpul magistraţilor, în vederea asigurării unei legislaţii clare, coerente şi previzibile. De asemenea, în ceea ce priveşte necesitatea punerii în acord a Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală cu deciziile Curţii Constituţionale, Ministrul Justiţiei a cerut sprijinul asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, urmând ca acestea să contribuie cu propuneri într-un termen rezonabil. Adoptarea în secret a unei ordonanţe de urgenţă care să modifice Codurile contravine flagrant bunei credinţe şi deschiderii asumate de noul Ministru al Justiţiei la întâlnirea cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, crează confuzie şi pune magistraţii în situaţia de a aplica imediat dispoziţii legale imprevizibile", se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, remis miercuri dimineaţă MEDIAFAX.

Magistraţii subliniază că punerea în acord a legislaţiei actuale cu deciziile Curţii Constituţionale trebuie făcută în mod transparent, cu respectarea normelor constituţionale şi legale de procedură legislativă, incluzând solicitarea avizului prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii.

"UNJR atrage atenţia Guvernului Grindeanu că adoptarea în secret a unei ordonanţe de urgenţă ce priveşte activitatea autorităţii judecătoreşti ar constitui un derapaj constituţional extrem de grav. O asemenea
practică ar ignora cu desăvârşire CSM-ul, adică instituţia abilitată să analizeze, în condiţiile avizului consultativ, atât conţinutul actului normativ, cât şi consecinţele adoptării sale. Ca atare, UNJR solicită Guvernului Grindeanu să pună în dezbatere publică orice proiect de act normativ şi să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când actul normativ în cauza priveşte activitatea autorităţii judecătoreşti", potrivit sursei citate.

O eventuală ordonanţă de urgenţă privind amnistia sau graţierea ar trebui dată spre consultare către sistemul judiciar înainte de a fi promovată, a declarat şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Citeste mai mult pe m.gandul.info


Scrie un comentariu

trimite