Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Intervenție a jandarmilor în municipiul Arad, o persoană depistată cu o substanță susceptibilă a fi drog de risc

Intervenție a jandarmilor în municipiul Arad,  o persoană depistată cu o substanță susceptibilă a fi drog de risc
Comentează

În data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 23:40, un echipaj de intervenție al Detașamentului 1 Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Arad, a observat un bărbat care a încercat să evite contactul cu jandarmii.
Atitudinea bărbatului a atras atenția echipajului, care a procedat la interceptarea și legitimarea persoanei. În urma verificărilor, asupra bărbatului a fost descoperită o substanță susceptibilă a fi drog de risc.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare către organele de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de drog de risc. Persoana implicată a declarat că ar fi folosit substanța pentru consum propriu. Cercetările continuă, conform prevederilor legale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad reamintește cetățenilor că, potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, deținerea de drog de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Facem apel la cetățeni să fie vigilenți și să semnaleze orice situații care pot pune în pericol siguranța comunității.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite