Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni - ediția a VI-a (FOTO şi VIDEO)

Iată că după cinci ani de zile în care comuna Archiș nu a mai avut parte de acest eveniment deosebit de frumos, perioadă care din păcate a fost destul de zbuciumată pentru comună, acum s-a reluat din nou acest eveniment dedicat cântecului, la Poale de Cordu Moma. Acest frumos obicei a fost inițiat pentru prima dată în anul 2013 de primarul de atunci Nicolae Valea senior, pentru a face cunoscut cântecul și portul popular din comuna Archiș.

Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni - ediția a VI-a (FOTO şi VIDEO)
Comentează 0

În 2013 a fost prima ediție a sărbătorii și a avut un succes deplin, ceea ce a încurajat administrația locală de atunci să continue în fiecare an. Din păcate Dumnezeu l-a chemat la cer pe primarul Nicolae Valea și sărbătoarea „Întâlnirea Codrenilor” nu a mai avut loc după ediția V-a. Duminică însă, a fost pentru prima dată, după cinci ani, când sărbătoarea s-a ținut din nou pe frumoasa vale a Groșenilor, iar noul primar, Nicolae Valea (fiul) este cel care continuă acest obicei frumos codrenesc rămas de la tatăl său.

Este nu numai o împlinire sufletească pentru că suntem siguri că Nicolae Valea s-a bucurat de acolo din cer de faptul că fiul său a reușit să continue ceea ce dânsul a început, dar mai ales este o mare reușită, deoarece nu a fost absolut nici o diferență în ceea ce privește calitatea acestei sărbători, de parcă s-ar fi continuat an de an. Felicitări primarului Nicușor Valea, asa cum îl alintăm noi prietenii, și de asemenea felicitări viceprimarului Pavel Nelu Horhat, echipei din Primărie, dar în același timp felicitări soției primarului, Anișoara Valea, care a fost și este tot timpul alături de dânsul și de echipa Primăriei.

La poale de Codru Moma

Evenimentul a debutat la Căminul Cultural Groșeni așa cum era obiceiul cu o suită de dansuri codrenești, după care dansul tinerilor a continuat în fața Căminului Cultural din Groșeni, apoi cu toții am plecat spre Satul de Vacanță, acolo sus, la poale de Codru Moma. Evenimentul a debutat cu un TEDEUM oficiat de părintele Nicolae Ciocan din Parohia Archiș și părintele Radu Sas de la Parohia Groșeni. De asemenea, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria fostului primar Nicolae Valea. Apoi primarul Nicolae Valea (fiul) a avut un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenți, după care consilierul județean PSD, prof.univ Ruben Budău a felicitat administrația locală pentru continuitatea acestui frumos eveniment și pentru faptul că se păstrează acest obicei frumos făcând de asemenea propunerea ca acest eveniment sau ansamblul de dansuri din Groșeni să poarte numele „Nicolae Valea”. Florin Tripa, preşedintele executiv al PSD Arad, a ținut la rândul său  o scurtă cuvântare, după care programul a continuat cu prezentarea costumelor populare de Groșeni, respectiv cel femeiesc și cel bărbătesc, urmând apoi ca ansamblul de dansuri din Groșeni să încânte publicul prezent. A urmat apoi ansamblul de dansuri „Spicul grâului” din Beliu, Ansamblul de dansuri „Țarinuța” din Bocsig, Ansamblul de dansuri „Doina Crișului” din Ineu, Ansamblul de dansuri „Junii Cetății Dezna” și „Bujorii” din Șofronea. Prezentatorul acestui eveniment a fost tânărul Denis Roșu-Drăgan. De remarcat este faptul că Ansamblul de dansuri „Codrenii” din Groșeni are o nouă generație de dansatori, iar dintre cei mai mari încă mai activează câțiva. Felicitări celor care seocupă de copii și părinților deopotrivă. De asemenea, iată că se ridică și noi talente muzicale dintre copiii Groșeniului și aici vreau să mă refer la unul dintre membrii orchestrei „Frații Șandru”, respectiv Aurel Laurențiu Rezban la saxafon, Silviu Rezban la acordeon, iar cel mai tânăr dintre ei este Nicolae Bogdan Valea, ca solist vocal. Bogdan este fiul primarului Nicolae Valea, fiind pregătit de nimeni alta decât prof. Mărioara Miclea, o adevărată doamnă a cântecului popular. Au urmat pe scenă soliștii vocali Claudia Volintir, Maria Creț, Radu Mateș, Ionuț Langa, Cornel Borza, apoi îndrăgita noastră solistă Ioana Luguzan Roxin, și nu în ultimul rând o altă doamnă a cântecului popular din zona Crișului Alb, Voichița Suba, alături de orchestra „Frații Șandru”.

Chiar dacă vremea a fost și puțin capricioasă, evenimentul s-a desfășurat la modul cel mai elegant. Desigur că nu a lipsit nici înghețata „Lupului” de la Chișineu –Criș pentru cei mici și berea pentru cei mari, asa cum este obiceiul la astfel de evenimente.

A fost un program reușit, dar dincolo de acestea este important faptul că se continuă tradiția, portul și mai ales dansul popular codrenesc, astfel încât să nu dispară identitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri. Este de apreciat strădania administrației locale, a primarului și a angajaților din Primăria Archiș care au fost mereu pe baricade în aceste zile, astfel încât totul să fie de bun augur. „Vreau să mulțumesc în primul rând Cosiliului Județean Arad, domnului presedinte Iustin Cionca și Centrului Cultural Județean Arad pentru implicare și ajutor, domnilor politicieni PSD , Ruben Budău – consilier Județean, Tripa Florin, senatorului Eusebiu Pistru, deputatului Adrian Alda precum și tuturor celor care s-au implicat în bunul mers a acestui eveniment, respectiv a viceprimarului Horhat Pavel Nelu, angajaților Primăriei, primarilor din comuna Dezna, Apateu, Ignești și viceprimarului de la Cărand pentru faptul că au fost alături de noi la acest frumos eveniment cultural. Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc părinților care au copiii la dansuri, instructorului Aurel Rezban și celor care într-un fel sau altul au fost alături de noi. Consider că a fost un eveniment cu care ne putem mândri, pentru că din nou a răsunat cântecul codrenesc la poalele Codrului Moma”, a declarat primarul Nicolae Valea.

Articole asemanatoare