Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Inspectorii ANAF, instruiți pe cele mai recente reguli OECD în materie de prețuri de transfer

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a încheiat cu succes programul de instruire desfășurat în perioada 7–9 iulie 2026, la sediul Ministerului Finanțelor, dedicat analizei serviciilor intragrup. Programul a fost organizat împreună cu doi experți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și un specialist din administrația fiscală a Marii Britanii.

Inspectorii ANAF, instruiți pe cele mai recente reguli OECD în materie de prețuri de transfer
Comentează

La sesiunile de instruire au participat 35 de inspectori fiscali din structurile de inspecție fiscală, antifraudă, precum și din echipa responsabilă cu emiterea acordurilor de preț în avans și gestionarea procedurilor amiabile.

Timp de trei zile, participanții au analizat cele mai recente evoluții în domeniul prețurilor de transfer privind serviciile intragrup, în contextul lansării în consultare publică de către OECD a noului Capitol VII din Liniile directoare privind prețurile de transfer pentru întreprinderile multinaționale și administrațiile fiscale. Discuțiile au vizat delimitarea exactă a tranzacțiilor, analiza bazei de cost și a cheilor de alocare, precum și evaluarea beneficiului obținut de contribuabil din achiziția serviciilor intragrup.

Programul a inclus studii de caz, schimburi de experiență și dezbateri tehnice privind provocările întâlnite în practica administrațiilor fiscale, oferind inspectorilor oportunitatea de a aplica cele mai recente orientări OECD în activitatea de control și administrare fiscală.

Evenimentul marchează un nou pas în consolidarea cooperării dintre ANAF și OECD și contribuie la dezvoltarea expertizei tehnice a inspectorilor fiscali, promovând o abordare unitară în domeniul prețurilor de transfer, în linie cu standardele și bunele practici internaționale.

ANAF își reafirmă angajamentul de a investi în formarea profesională continuă a personalului de specialitate și de a valorifica parteneriatele internaționale pentru modernizarea administrației fiscale. Dezvoltarea competențelor în domenii complexe, precum prețurile de transfer, contribuie la creșterea calității administrării fiscale, la aplicarea consecventă a legislației și la consolidarea unui climat fiscal bazat pe transparență, predictibilitate și conformare voluntară.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite