Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șofronea
În cursul acestei seri ISU Arad intervine la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șofronea.
La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad și a Punctului de Lucru Curtici cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului se deplasează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șofronea.
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta la acoperișul unei case pe o suprafață de aproximativ 40 mp.
Un minor a suferit o intoxicație cu fum și a fost preluat, conștient și cooperant, de către echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, acesta nefiind transportat la spital.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se fi propagat la alte construcții.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind: coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.









































