Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Nadăș

 Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Nadăș
Comentează 0

În această seară, în jurul orei 18:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Nadăș.

La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul întregii locuințe, cu degajări mari de fum.
În urma recunoașterii efectuate de pompieri a rezultat o victimă, proprietara casei, o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost evacuata din locuință de către vecini, până la sosirea echipajelor de intervenție.
Victima a fost preluată de către echipajul medical și a fost transportată la spital conștientă și cooperantă, prezentând arsuri la nivelul membrelor inferioare.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar în urma flăcărilor au fost afectați aproximativ 80 de metri pătrați din acoperiș, precum și două încăperi ale casei cu bunurile aflate în interior, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

În aceste momente pompierii acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului și stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia., după cum a comunicat Biroul de Presă al ISU Arad.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite