Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească pe strada Semenicului

Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească pe strada Semenicului
Comentează

În această dimineață, în jurul orei 07:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în municipiul Arad, pe strada Semenicului.

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, flăcările fiind propagate și la acoperișul locuinței învecinate, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și în interiorul a trei încăperi.

După o intervenție susținută, desfășurată pe parcursul a mai bine de patru ore, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.

Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel că, la sosirea echipajelor de intervenție, acesta se manifesta cu intensitate, fiind deja propagat la întreaga anexă gospodărească, precum și la locuința învecinată. 

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind: amplasarea necorespunzătoare a unui sistem de încălzire (cazan de distilare) față de materialele combustibile.

(Poza concepută împreună cu GPTuța)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite