Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Încă o ZI LIBERĂ pentru români: 1 Iunie, ZIUA COPILULUI, ar putea deveni zi nelucrătoare

Mai mulţi parlamentari au semnat o propunere legislativă care instituie ziua de 1 iunie, când se sărbătoreşte Ziua Copilului, ca zi liberă. Aceştia şi-au motivat iniţiativa prin faptul că timpul scurt petrecut de părinţi cu copiii lor şi lipsa de la evenimentele şi serbările organizate cu această ocazie afectează în mod negativ evoluţia copiilor şi dezvoltarea lor în societate.

Încă o ZI LIBERĂ pentru români: 1 Iunie, ZIUA COPILULUI, ar putea deveni zi nelucrătoare
Comentează 0

Propunerea legislativă, iniţiată de senatoarea UDMR Rozalia Biro şi deputatul PNL Claudia Boghicevici, a fost semnată de 61 de deputaţi şi senatori de la toate partidele reprezentante în Parlament şi îşi propune modificarea articolului 139 din Legea 53/2003, Codul Muncii, potrivit news.ro.

Astfel, iniţiatoarele îşi motivează propunerea prin faptul că petrecerea timpului cu copiii, în weeek-end sau în vacanţe, nu substituie faptul că în restul timpului le acordăm prea puţin din timpul nostru. 

"Importanţa acestor evenimente în dezvoltarea copiilor este una majoră, iar aprecierile din partea părinţilor sunt esenţiale pentru copii”, afirmă parlamrentarii, care menţionează că lipsa părinţilor de la aceste evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor", se mai arată în expunerea de motive la propunerea legislativă. 

Iniţiatorii mai spun că de cele mai multe ori, părinţii îşi iau o zi de concediu, pentru că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda această zi liberă, iar atunci când întârzie la muncă, pentru că au participat la serbări, sunt sancţionaţi de şefii lor. 

Parlamentarii dau şi exemplul rezultatului unui sondaj Gallup din ianuarie 2010, în care aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie o oră pe zi cu părinţii. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii şi părinţii nu comunică suficient şi interacţionează la nivel superficial. 

"Românii petrec foarte mult timp la serviciu şi au puţine zile pe care le dedică copiilor, în mod exclusiv. Luând toate aceste date în considerare, considerăm că, de 1 iunie, Ziua Copilului, unul dintre cadourile cele mai de preţ pe care le-ar putea primi cei mici ar fi timpul şi atenţia părinţilor", spun parlamentarii.

Iniţiatorii mai afirmă că acei copii care nu petrec timp de calitate cu părinţii pot prezenta tulburări de comportament, care se poate manifesta prin nivel ridicat de neadaptare socială sau familială, relaţii proaste cu cei din jur. 

Parlamentarii spun că ziua de 1 iunie trebuie să fie declarată zi liberă pentru toţi românii, pentru că s-ar crea o discriminare dacă s-ar acorda această facilitate doar părinţilor. 

Ei aduc ca argument pentru declararea acestei zile libere şi un studiu al Fundaţiei Europene pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă  şi viaţă, Eurofound, potrivit căruia ”românii au muncit în 2014 cel mai mult, în Uniunea Europeană, pe parcursul unei săptămâni, 41 de ore, în stagnare faţă de precedenţii doi ani, fiind urmaţi la de Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia, Germania şi Polonia, cu aproximativ 40 de ore.

La polul opus se află angajaţii din Finanda şi Franţa, care pe parcursul săptămânii au lucrat  37,3 ore. În plus, în România, programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore, pe săptămână, care reprezintă maximul în Uniunea Europeană. 

De asemenea, România se află pe ultimele poziţii în Uniunea Europeană la numărul de zile libere primite, exceptând zilele de odihnă. 

Românii au 12 zile libere, în 2016, stabilite pentru sărbători religioase şi publice, dintre care şapte sunt în timpul săptămânii, iar cinci în week-end.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide