Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „Respectul nu se obține cu pumnul în masă și nici prin țipete”

Ședința comisiei parlamentare în care se discuta bugetul Ministerului Transporturilor a fost marcată de momente tensionate. Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, dar și al Investițiilor și Fondurilor Europene, a ridicat tonul și a lovit cu pumnul în masă, nemulțumit că nu i s-a oferit un răspuns la o întrebare adresată președintei de ședință, senatoarea PNL Gabriela Horga.

Glad Varga: „Respectul nu se obține cu pumnul în masă și nici prin țipete”
Comentează

În urma acestui episod, Partidul Național Liberal a transmis un comunicat prin care solicită conducerii Camerei Deputaților și Partidului Social Democrat să se delimiteze de comportamentul „agresiv și repetat” al deputatului Câciu și anunță că va seziza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, se declară solidar cu colega sa de partid agresată verbal de fostul ministru pesedist.

„Respectul nu se obține cu pumnul în masă și nici prin țipete.

Solidaritate pentru Gabriela Horga, care a arătat calm și demnitate acolo unde alții au ales spectacolul în locul dialogului.

Parlamentul nu e locul pentru gesturi de forță, ci pentru echilibru, responsabilitate și respect. Aici trebuie să vorbească argumentele, nu nervii”, a scris pe Facebook senatorul arădean.

Sursa foto: Facebook Glad Varga

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite