Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga: „Reciclare în pas alert, depozite de deșeuri în pas de melc”

Senatorul liberal arădean Glad Varga avertizează că deși Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) funcționează, România stă încă foarte prost la capitolul „gropi de gunoi neconforme”, iar acest lucru ne costă și ne costă mult.

Glad Varga: „Reciclare în pas alert, depozite de deșeuri în pas de melc”
Comentează

„Românii au demonstrat că pot: prin SGR returnăm peste 80% din ambalaje (peste 5 miliarde în 2025). Când sistemul e clar și corect, funcționează. Doar că între timp, la capitolul «gropi de gunoi neconforme», România încă joacă în liga amânărilor: termenul era 2017, iar azi suntem tot cu depozite neînchise și cu dosar la Curtea de Justiție a UE. Iar nota de plată vine frumos, zilnic, în euro — ca un abonament pe care nu l-a cerut nimeni.

Acum, când se rediscută Planul Național de Gestionare a Deșeurilor și planurile județene, poate ar fi momentul să facem ceva revoluționar: să nu mai trimitem tot la groapă. Se tot vorbește despre o taxă mai mare la depozitare. Sigur, e utilă … dar dacă rămâne singura «măsură», o să ajungem să plătim mai mult ca să îngropăm aceleași probleme”, susține Glad Varga, senator PNL de Arad.

Președintele Comisiei pentru Mediu din Senat vine în continuare cu câteva propuneri, care trebuie puse în practică urgent, a ținut să menționeze. Este vorba despre închiderea și reabilitarea efectivă a depozitelor neconforme – cu termene și responsabili nominali; accelerarea proiectelor din fonduri europene; dezvoltarea unei infrastructuri funcționale de colectare a deșeurilor menajere, care să însemne colectare separată la sursă, stații de sortare eficiente, soluții de compostare pentru biodeșeuri și centre de aport voluntar pentru deșeuri speciale; un sistem real de monitorizare și control, cu trasabilitate a deșeurilor, controale eficiente și sancțiuni aplicate celor care au blocat sau întârziat soluțiile și nu în ultimul rând, conștientizare și educație pentru mediu, ca să nu mai tratăm colectarea separată ca pe o recomandare „opțională”.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite