Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fotbalul românesc este mai sărac: a murit Ionuț Popa / UPDATE: Conducerea UTA-ei: „Și-a câștigat un loc important în istoria Bătrânei noastre Doamne”

Antrenorul Ionuț Popa a încetat din viață, în această dimineață, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Avea 67 de ani.

Fotbalul românesc este mai sărac: a murit Ionuț Popa / UPDATE: Conducerea UTA-ei: „Și-a câștigat un loc important în istoria Bătrânei noastre Doamne”
Comentează 0

Update 1 Conducerea UTA-ei: „Și-a câștigat un loc important în istoria Bătrânei noastre Doamne”

Reprezentanții clubului UTA deplâng moartea fostului antrenor. „Familia roș-albă e îndoliată, în această dimineață a venit trista veste a plecării dintre noi a lui Ionuț Popa, după o boală cu care a luptat mai bine de un an și jumătate. «Mister» ne-a lăsat amintiri neprețuite, legate mai ales de acea frumoasă echipă roș-albă din 1993, de promovarea din 2002 sau de epica victorie de la Timișoara din 5 octombrie 2002. Cu stilul său fermecător dublat de valoarea fotbalistică, și-a câștigat un loc important în istoria Bătrânei noastre Doamne. Condoleanțe familei, odihnește-te în pace, nea’ Popică!”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul clubului.


Ionuț Popa, fostul antrenor al UTA-ei, a făcut pe 9 iunie un stop cardiorespirator și a fost dus de urgență la Spitalul Județean, unde a fost internat la ATI. Asta, în condițiile în care, starea de sănătate a cunoscutului antrenor, retras în ultimul timp din activitate s-a agravat.

Cu toate că a fost consultat de mai mulți medici din Arad, Cluj, Timișoara, din Iași și din Budapesta și chiar Viena nu i s-a descoperit cauza afecțiunii.

Ionuț Popa susținea că medicii nu îi pot face operația la cap de care are nevoie, lucru care s-a dovedit a fi fatal în cele din urmă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite