Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Festivalul „Folk Maris“, ediția 2024, la Port Arthur Arad

Festivalul „Folk Maris“ va fi organizat în 24-25 mai 2024, în zona Port Arthur, cu scopul de a promova muzica folk românească dar și o zonă turistică atractivă din oraș.

Festivalul „Folk Maris“, ediția 2024, la Port Arthur Arad
Comentează 1

Evenimentul se dorește a fi un maraton de muzică bună, iar gazdele, comercianții de la Port Arthur, vor găti, în fiecare seară, delicatese românești fie la grătar fie la ceaun.

Astfel, în 24 și 25 mai, sunt programate concerte cu soliști renumiți ai muzicii de gen, atât din Arad cât și din țară.

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19:00.

Intrarea va fi liberă.

Muzica folk este una de suflet pentru români, deoarece îmbină armonios vocile puternice, poezia, mesajul și linia melodică.

Publicul de toate vârstele se regăsește cu ușurință în muzica folk și participă cu totul la spectacol, ceea ce transformă concertele în stări adevărate.

Port Arthur este o zonă situată pe Malul Mureșului, în care peisajele naturale se îmbină cu ofertele culinare și de relaxare, care, în ultimii ani a fost căutată în special de arădenii care și-au dorit să petreacă timpul liber într-o oază de liniște dar și de turiștii atrași de natură.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

PROGRAM

Vineri, 24 mai

Emeric Imre Trio (Emeric Imre, Jimi El Laco, Marius Roje)

Barikada Folk (Ovidiu Mihăilescu, Adrian Beznă, Adrian Mărgineanu)

Maria Gheorghiu

Cosmin Vaman

Fly&Ale

Florian Jianu

Sâmbătă, 25 mai

Semnal M

Sunt un frate tânăr (Teo Boar, Vlady Cnejevici, Dorin Andone)

Daniel Julean &Nicoleta Brola

Monica Cojocaru

Nova Band

Raul Nica

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide